Care vor fi noile măsuri în București. Ce spune prefectul Capitalei

Publicat: 12 mai 2021, 10:42 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În cursul zilei de miercuri, Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a făcut o serie de declarații despre măsurile care vor fi luate în București, după ce s-a intrat în scenariul verde. Ce spune despre purtarea măștii de protecție și situația campaniei de vaccinare.

Conform Antena 3, în București, rata de infectare a scăzut sub 1.5 la mie, astfel aflându-se în scenariul verde. În acest sens, sunt așteptate noi măsuri de relaxare. Însă, pentru a se renunța la masca de protecție, trebuie ca peste 60% din populație trebuie să fie vaccinată împotriva noului coronavirus, iar indicele să se mențină scăzut.

„Am văzut că ieri s-a atins acest prag. Ieri a fost raportat un indice 1,49 la mie. Trebuie să privim cu un pic de prudenţă lucrurile şi să vedem dacă şi astăzi şi mâine dimineaţă se vor menţine aceşti indicatori sub 1,5. Dacă se va menţine, atunci putem să spunem că da, vom intra în scenariul verde şi mâine vom convoca Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă.

În această situaţie putem să vorbim despre trecerea în scenariul de funcţionare cu 50% din capacitate pentru sălile de spectacol, de cinematografe, pentru restaurante la interior. Am putea să vorbim despre spectacole de tip drive-in, dar şi despre spectacole în aer liber, cu maxim de 300 de spectatori.

Ieri a fost publicată hotărâre de Guvern prin care s-a prelungit starea de alertă, iar programul operatorilor economici este menţinut între aceleaşi ore pe care le avem şi astăzi, adică până la orele 21. Nu cred că ţine doar de rata de infectare, acum cred că ţine şi de rata de vaccinare şi sper ca în curând să vedem acele scenarii pe care Guvernul şi specialiştii le analizează în acest moment. Este acel comitet interministerial care se uită exact la lucrurile acestea şi în curând vor veni şi cu scenariile respective.

Prefectul Capitalei: ”Mi-aş dori să ajungem la o rată cât mai mică de infectare”

Prelungirea programelor pentru magazine, deocamdată, nu a intrat în discuţie. Pe scenariile actuale, nu putem vorbi despre asta, nici măcar la 1 la mie. Dacă există şi urmărirea indicatorului de vaccinare este foarte posibil ca Guvernul să dispună alte tipuri de măsuri şi alte scanarii, dar pe scenariile actuale, care sunt prevăzute în hotărârea care tocmai a fost publicată, nu avem un asfel de scenariu. Avem însă scenariul de la 1 mie, să intrăm pe scenariul verde la şcoli, adică toţii copiii să meargă fizic la şcoală.

Mi-aş dori să ajungem la o rată cât mai mică de infectare, însă acum, având în vedere că suntem la două săptămâni de la Paşte, specialiştii se aşteaptă la o posibilă revenire/creștere uşoară a ratei de infectare, mai degrabă decât la o scădere spre 1 la mie.

Chiar dacă ne dorim toți acest lucru, trebuie să fim un pic răbdători. Dacă se va ajunge la sub un caz la mia de locutori, toți copii vor merge fizic la școală.

Este un lucru pe care toți îl așteptăm. Dacă ne uităm și în alte locuri, unde rata de vaccinare este sus: Israel, Marea Britanie, cred că abia după ce vom avea o bună parte de populație vaccinată, jumătate, sau peste 60%”, a spus Prefectul.

Sursă foto: pixabay

Publicat: 12 mai 2021, 10:42 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×