Bilanţ coronavirus România. 1.182 de noi cazuri depistate în ultimele 24 de ore

Publicat: 29 iul. 2020, 13:10 Autor: Elena Arhiva
Bilanţ coronavirus România. 1.182 de noi cazuri depistate în ultimele 24 de ore

1.182 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore din 22.529 de teste prelucrate, iar alte 30 de decese au fost raportate. 377 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 2.269 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.07.2020 (10:00) – 29.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 30 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

377 de pacienți internaţi la terapie intensivă

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.926. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 377 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.154.228 de teste. Dintre acestea 22.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.954 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.095 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 480 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 29 iulie.

Pe teritoriul României, 2.713 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.510 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 16.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 21 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 915 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.380 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.  Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 969 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 174.250 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Publicat: 29 iul. 2020, 13:10 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă