Avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, a declarat luni, la sediul DIICOT, că încep să apară mai multe victime ale lui Gheorghe Dincă.
Avocatul familiei Luizei: „Încep să apară victime, într-adevăr. Mai noi, mai vechi, încep oamenii să vorbească, încep să aibă curaj. Nu am idee câte plângeri, dar veți avea surprize”, a spus Pop.
Avocatul familiei Luizei a mai transmis un mesaj și către INML: „Să ne spună INML – dacă au spus că au găsit ADN-ul Alexandrei în expertizele privind cenușa și oasele de la fața locului – dacă au emis un certificat de deces pentru Alexandra. Dacă au emis certificat de deces și îl țin ascuns, e o castană fierbinte în curtea DIICOT”.
La sediul DIICOT București a fost audiat și omul de afaceri din Olt, Remus Rădoi.
Rădoi a declarat procurorilor DIICOT că nu cunoaște nimic din posibila activitate infracțională a lui Gheorghe Dincă și a dezmințit toate afirmațiile care i-au fost atribuite în presă, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Direcției.
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a declarat, luni, că anchetatorii urmează să curețe curtea lui Gheorghe Dincă, pentru a putea pătrunde și în casa bărbatului pentru a ridica mai multe probe. Avocatul spune că în casa lui Dincă sunt „multe nemernicii”.
„După ce se va elibera toată curtea (de la domiciliul lui Dincă, n.r.), se va intra și în casă și se va vedea ce este acolo. Din punctul meu de vedere, în acea casă sunt foarte multe nemernicii, foarte multe lucruri dubioase”, a spus Tonel Pop.
Gheorghe Dinca a povestit ce s-a intamplat intre el si Alexandra inainte de a o ucide
Avocatul familiei Luizei a mai spus și că pereții casei lui Gheorghe Dincă sunt neobișnuiți, din punctul lui de vedere.
„Pereții – mereu încerca (Dincă, n.r.) să îi mai acopere cu câte ceva. Nu glet normal, atenție: ciment peste ciment. Ceea ce nu cred că era un lucru ok”, a spus avocatul familiei Luizei, Tonel Pop, la sediul DIICOT, unde a asistat la audierile din dosarul Caracal.
Luni, perchezițiile au fost reluate la locuința lui Dincă, verificându-se, potrivit unor surse judiciare, și pereții cu scannerul în căutarea de noi probe.