Anna Lesko a avut o reacție acidă la adresa colegelor sale de emisiune. Sătulă de ”figurile” fetelor, cântăreața le-a ironizat și a dorit totodată să arate faptul că acestea nu sunt pregătite să dea piept cu greutățile vieții.
Anna Lesko se află printre cei 16 concurenți care se luptă pentru marele premiu de la „Ferma. Săteni vs Orășeni”, iar dacă până acum părea una dintre cele mai motivate concurente, în ediția trecută vedeta a arătat o altă față.
Din spusele sale aflăm faptul că este iritată de atitudinea unor colege care se plâng tot timpul, iar cu prima ocazie a ținut să le transmită gândurile sale prin intermediul unui clip postat pe o rețea de socializare.
„Observ la foarte multe femei, toate se vaită, mă, toate sunt foarte obosite si foarte nemulțumite. Ele toate au nevoie de multe bone, de foarte multe bone! Au nevoie de foarte multe femei de serviciu în viața lor”, a spus Anna Lesko în filmulețul pe care l-a realizat în platourile emisiunii și pe care l-a postat pe contul personal de Instagram.
https://www.instagram.com/p/CFW2wkMACbP/
Frumoasa blondină a mărturisit că nu o cunoaște foarte bine pe Andreea Bălan, dar cu toate acestea a atacat-o destul de dur, precizând că ea este de partea lui George Burcea pentru că a făcut o impresie foarte bună până acum în concurs.
„Ce s-a mediatizat vine din partea ei. Nu o cunosc nici pe ea foarte bine, am vorbit de două ori în viață. Dar, băi, nu-ți speli rufele în public! Artistul este artist, noi nu trebuie să povestim oamenilor cu atâta patos și să cerșim atât de tare empatia asta.
Din toate chestiile astea rezultă că este dezechilibrată foarte mult, dar mult de tot la nivel emoțional.
Eu nu cred nicio secundă că George a stat cu Andreea sau a făcut deciziile importante pentru că a vrut să profite de pe urma micuței. Nici vorbă! Asta este ceva în capul ei! Oricum ea crede că toată lumea profită”, i-a spus Anna Lesko colegei sale Viviana Sposub.