Scrisorile Prințesei Diana. Prințesa Diana a murit în urmă cu 23 de ani, după ce a suferit un accident rutier, în timp ce ea și Dodi al Fayed, fiul milionarului Mohammed al Fayed, erau urmăriți de paparazzi pe motociclete. De atunci, din ce în ce mai multe dezvăluiri au fost făcute referitoare la familie, viața privată, dar și legăturile pe care le-a avut cu alte persoane importante.
Recent, s-a aflat că scrisorile Prințesei Diana au fost vândute pe suma de 113.000 de dolari și s-ar fi aflat anumite detalii care conțineau acestea. Scrisorile au fost redactate în perioada 1990 – 1997 și i-au fost trimise unui prieten de familie pe nume Roger Bramble. Scrisorile Prințesei Inimilor abordează mai multe subiecte, precum divorțul de Prințul Charles, problemele de sănătate mintală, dar și modul în care a tratat-o presa britanică.
„Am fost îngrijorați de faptul că portretizarea Dianei ar fi putut să fie impregnată în mintea publicului. Credem că aceste scrisori dezvăluie că scriitorul a fost o ființă afectuoasă, cultivată și încântătoare, iar publicarea lor ar aduce merite autorului”, a spus familia Bramble într-un comunicat oficial, arată Verdict.
Când vine vorba despre soacră, Prințesa Diana a numit-o pe aceasta ca fiind ”șefă”. Scrisoarea respectivă s-a vândut cu 12.000 de dolari: „Sper doar că sosirea ta la Westminster Abbey a fost înainte de șefă (Regina) și dacă nu, mă aștept să mă menționezi în scuzele tale”.
Pompierul care a ajuns la fața locului a încercat să o salveze pe Prințesa Diana, însă, în cele din urmă, a murit la spital. După 20 de ani de la accident, Sergentul Xavier Hourmelon a declarat că ultimele cuvinte ale ei au fost: ”Dumnezeule, ce s-a întâmplat?”.
Sergentul era sigur că Prințesa Diana va supraviețui: „Vedeam că este rănită serios la umărul drept, dar n-am mai observat alte răni semnificative. Nu avea sânge pe ea. Să fiu sincer, am crezut că va supravieţui. Din câte ştiu eu, era în viaţă când a fost pusă în ambulanţă şi mă aşteptam să trăiască“, arată Clickpentrufemei.ro.
Sursă foto: Arhivă Ciao