Prim-ministrul din Kosovo, Avdullah Hoti, a anunţat duminică seară că a fost testat pozitiv la noul coronavirus şi va intra în autocarantină în următoarele două săptămâni, informează luni France Presse.
“Am făcut astăzi testul pentru COVID-19 şi am fost găsit pozitiv”, a scris Hoti, în vârstă de 44 de ani, pe contul său de Facebook. El a precizat că a început o carantină de două săptămâni în timpul căreia va continua să-şi îndeplinească sarcinile de la domiciliu. “Nu am simptome, cu excepţia unei tuse foarte uşoare”, a subliniat el.
Avdullah Hoti, profesor de economie de centru-dreapta şi un eurofil convins, a devenit prim-ministru la începutul lunii iunie.
La fel ca restul Balcanilor, una dintre cele mai sărace regiuni din Europa cu o infrastructură medicală fragilă, Kosovo înregistrează o creştere semnificativă a contaminărilor cu COVID-19 din iunie.Ţara cu 1,8 milioane de locuitori a înregistrat oficial aproximativ 9.000 de contaminări, dintre care 249 de decese.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1075 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus pe teritoriul României. De asemenea, au fost raportate încă 34 de decese.
Până pe 2 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 53.186 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.592 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.777 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.075 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sursa foto: Facebook Avdullah Hoti