Breaking news! România se pregătește să intre în stare de alertă!

Publicat: 28 apr. 2020, 08:41 Autor: Maria Apostol News
Breaking news! România se pregătește să intre în stare de alertă!

După 15 mai am putea intra în stare de alertă! Noua reglementare este necesară pentru a putea menţine anumite restricţii şi reguli de distanţare socială.

Starea de alertă este tot o măsură excepțională, ce poate fi declarată la nivel de localități – de primar, la nivel de județ – de prefect, însă tot ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va fi cel care semnează decretarea stării de alertă.

Guvernul va institui starea de alertă pentru ca autoritățile să poată mențină unele restricții și să impună, la nevoie, noi măsuri, care nu ar putea fi menținute sau introduse, în lipsa unui cadru legislativ, relatează a1.ro.

O nouă ordonanță militară, anunțată

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, luni seara, o nouă ordonanță militară în România.

„Încep prezentarea Ordonanţei Militare 10 adresându-vă mulţumiri, aţi avut un comportament responsabil. Obligaţiile respectate acum conduc în viitor către o singură concluzie: normalitate”, a spus Vela.

Documentul reglementează circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei. Acestor persoane li s-au acordat două intervale pe timpul zilei – între orele 7:00 – 11:00 şi 19:00 – 22:00 cu o declaraţie pe proprie răspundere completată.

Totodată, a fost prelungită suspendarea zborurilor din şi înspre România în cazul a 13 ţări.

Nu în ultimul rând, a fost reglementat faptul că, pe durata stării de urgenţă, trimiterile poştale înregistrate pot fi predate destinatarilor de către personalul Companiei Naţionale Poşta Română prin introducerea în cutia poştală sau, în lipsa acesteia, prin afişarea la adresa destinatarului, cu o singură excepţie – actele de procedură judiciară.

Principalele declarații ale ministrului Marcel Vela:

„Încep prezentarea Ordonanței Militare numărul 10. Comportamentul de până acum a fost responsabil, în curând ne vom apropia de normalitate. Am luat la cunoștință despre ce va neliniștește, MAI vă este partener împotriva noului coronavirus, cu toții avem același obiectiv, să întărim protecția în fața acestui inamic”.

Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani se vor putea deplasa fără restricții în interes profesional sau pentru asistență medicală absolut necesară, de pildă, tratamente oncologice. La fel, în cazul persoanelor care se ocupă de activități agricole sau de comercializare a produselor agricole.

În rest, persoanele care au împlinit 65 de ani se pot deplasa în afara locuinței, pentru cumpărături sau scurte plimbări în intervalul orar 7:00-11:00 și 19:00-22:00. Pe durata stării de urgență, ele pot face aceasta în condițiile ordonanței militare 3, adică completând declarația pe proprie răspundere și având asupra lor actul de identitate,

În privința transportului aerian, se menține, pentru toate aeroporturile din țară, suspendarea zborurilor din și spre următoarele destinații:

SPANIA – suspendare prelungită 14 zile de la 28 aprilie
ITALIA – suspendare prelungită 12 zile din 3 mai până în 14 mai
FRANȚA, GERMANIA – 10 zile, din 5 mai până în 14 mai
Pentru următoarele destinații zborurile se mențin suspendate încă 13 zile, din 2 mai până în 14 mai inclusiv

AUSTRIA
BELGIA
ELVEȚIA
SUA
REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD
OLANDA
TURCIA
IRAN

 

Publicat: 28 apr. 2020, 08:41 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă
×