Daniele Rugani, fundașul echipei Juventus, are coronavirus. Cristiano Ronaldo a intrat și el în carantină, după ce a intrat în contact cu jucătorul

Publicat: 12 mart. 2020, 12:41 Autor: Andreea Voicu Vedete

Fundașul echipei Juventus Torino, Daniele Rugani, se află în carantină, izolat, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus. În contat cu el a intrat și Cristiano Ronaldo, astfel jucătorul autoizolându-se și el la domiciliu.

Daniele Rugani are coronavirus! Tânărul în vârstă de 25 de ani este asimptomatic, dar se află sub supravegherea atentă a medicilor, potrivit Antena 3.

„Juventus a activat în acest moment toate procedurile de izolare prevăzute, inclusiv recensământul tuturor celor care au avut contacte cu el”, a scris clubul torinez într-un comunicat.

Daniele Rugani are coronavirus. A transmis un mesaj pe Facebook în urmă cu câteva ore

„Probabil că ați citit știrile și tocmai de aceea aș vrea să vă calmez pe toți cei care vă îngrijorați pentru mine. Sunt bine. În acest moment mă simt mai mult decât nevoit să le mulțumesc tuturor doctorilor și asistentelor care se zbat prin spitale să facă față acestei urgențe. Invit pe toată lumea să respecte regulile pentru că acest virus nici nu se observă. Hai să facem asta pentru noi, pentru cei pe care îi iubim și pentru cei din jur”, a transmis jucătorul.

Un alt fost fotbalist de la națională ar fi fost infectat cu coronavirus

Este vorba despre fostul jucător Thomas Kahlenberg, care are acum 36 de ani. Bărbatul ar fi fost găsit infectat cu COVID-19, după ce a avut o deplasare în Amsterdam. Fotbalistul danez a fost plasat în carantină. După contactul cu el, alte 19 persoane ar fi fost izolate, arată digisport.ro.

Fotbalistul german Timo Hubers de la Hannover 96 are coronavirus

Coronavirusul a ajuns și în rândul fotbaliștilor. Jucătorul de la Hannover 96, Timo Hubers, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar acum se află băgat în carantină. Tânărul în vârstă de 23 de ani a fost plasat în carantină, iar clubul a anunțat cazul de depistare. Din fericire, ceilalți jucători ar fi în siguranță, pentru că nu ar fi avut contact cu jucătorul Timo Hubers.

Publicat: 12 mart. 2020, 12:41 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×