O mașină de poliție, implicată într-un accident în Ploiești. Un copil a ajuns la spital

Publicat: 28 aug. 2019, 19:25 Autor: Simona Ciao.ro
O mașină de poliție, implicată într-un accident în Ploiești. Un copil a ajuns la spital

Un copil de nouă luni și mama lui au fost transportați, miercuri, la spital.

O mașină de poliție, implicată într-un accident. Mașina în care se aflau a fost lovită de o autospecială de poliție care se afla în misiune, în Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției Prahova, autospeciala implicată în acest accident aparține Secției de Poliție nr. 1 Ploiești și se afla în misiune.

O mașină de poliție, implicată într-un accident

„În timp ce se deplasa la o intervenție, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, conducătorul autospecialei ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staționat. În urma impactului două persoane din autoturismul staționat au fost rănite ușor și au necesitat transportul la spital”, arată sursa citată.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în mașina care staționa se aflau trei persoane, o familie, dintre care un copil de nouă luni.

Mașina de poliție era în spatele unei ambulanțe în care se afla o persoană implicată într-un eveniment și care era transportată la spital.

Publicat: 28 aug. 2019, 19:25 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×