Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi, după ce GPS-ul i-a dus pe un traseu nemarcat

Publicat: 25 aug. 2019, 16:19 Autor: Simona Ciao.ro
Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi, după ce GPS-ul i-a dus pe un traseu nemarcat

Salvamontiștii din Bușteni intervin, duminică, pentru salvarea a doi turiști americani.

Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi. Au rămas blocați într-o zonă dificilă din Munții Bucegi după ce GPS-ul folosit pe telefon i-ar fi direcționat pe un traseu nemarcat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Salvamont România, turiștii americani au rămas blocați într-o zonă accidentată de pe Valea Spumoasă, din Munții Bucegi.

Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi

Doi turiști americani, blocați în Munții Bucegi

„Cei doi s-au orientat după Google Maps, au crezut că abordează cel mai scurt traseu și au rămas blocați într-o zonă dificilă”, arată sursa citată.

Șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că mai multe echipe de salvamontiști au plecat pentru recuperarea celor doi turiști.

„Pe aplicație este arătat un traseu care nu este marcat și care duce către platou (platoul Bucegilor – n.r.). Au rămas blocați”, a declarat Haiduc.

Haiduc a mai precizat că, în această perioadă, salvamontiști din Bușteni au aproximativ trei acțiuni de salvare pe zi.

Publicat: 25 aug. 2019, 16:19 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×