Transilvania, numită „noua Toscana” de Financial Times

Publicat: 25 aug. 2019, 13:57 Autor: Simona Life

Vechile sate săseşti din Transilvania atrag din ce în ce mai mulţi turişti străini.

Transilvania, numită „noua Toscana”. Satele sunt comparate cu Toscana, considerată una dintre cele mai frumoase regiuni din Italia, într-un articol publicat de Financial Times.

Autorul articolului din Financial Times, jurnalistul Andrew Eames, spune că ideea unei paralele între Toscana și Transilvania i-a fost prezentată de fiul unui conte italian, Giulio da Sacco, căsătorit cu o româncă și stabilit într-un sat săsesc.

Transilvania, numită „noua Toscana”

Transilvania, numită noua Toscana

Până în urmă cu 100 de ani, Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, dar, la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost dată României, iar sute de mii de sași din zonă s-au trezit în spatele unor noi graniţe. Și-au păstrat însă neschimbate satele și modul de viață.

Locuitorii celor câteva sute de sate erau fermieri, meșteșugari, viticultori. După ani de persecuție sub regimul comunist, majoritatea sașilor au plecat imediat ce granițele s-au deschis, între anii 1980 – 1990, lăsând în urma lor case goale.

În prezent, un număr din ce în ce mai mare de străini aleg să se stabilească în acest univers bucolic.

Jurnalistul FT a mers în vizită în mai multe sate săsești, precum Floreşti, Mălâncrav, Mesendorf și Saschiz, și descrie frumusețea caselor cu curți interioare specifice, grădini de legume și livezi, care au atras mulți străini. În Saschiz a cunoscut un scoțian, Jim Turnbull, care a cumpărat o casă gata mobilată cu suma de 20.000 de euro.

Autorul articolului a ales să se cazeze în satul Crit, într-o casă săsească veche, restaurată de Mihai Eminescu Trust și închiriată prin agenția acesteia, Experience Transylvania. Casa are un interior simplu, cu dușumele și tapiserii pe pereți, brodate cu mesaje în germana veche: „Wenn du im Herzen Frieden hast, wird dir die Hütte zum Palast” („Dacă ai pace în suflet, chiar și coliba cea mai mică ți se va părea un palat”).

În ceea ce privește atracțiile culturale, cele ale zonei sunt mai puține decât în Toscana – unde se află binecunoscutele Florența și Siena -, autorul vorbind însă despre cele 150 de biserici fortificate înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, despre centrele vechi din Sighișoara și Sibiu, primul fiind foarte popular printre turiștii străini mai ales ca loc de naștere al lui Vlad Țepeș, supranumit Dracula.

De asemenea, autorul vorbeşte despre festivalul Icon Arts, ai cărui organizatori şi-au făcut un obicei din a programa concerte în satele săseşti.

„Dar marele premiu este faptul de a fi aici: să te plimbi prin păduri cu poteci străjuite de flori sălbatice, să închiriezi o bicicletă cu care să parcurgi străduțe într-o odisee de sate sau să închiriezi o căruță cu cai cu care să mergi pe dealuri la un picnic. Lucrurile simple”, potrivit FT.

„Acest loc se anunţă un concurent serios pentru Toscana”, a concluzionat jurnalistul FT.

Publicat: 25 aug. 2019, 13:57 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă