Federaţia Comunităţilor Evreieşti a cerut blocarea licitației. Acestia vor sa rezolve cazul cat mai repede pana cand obiectul nu va fi instrainat la licitatie.
Chivotul Sfant de la Sinagoga din Siret a fost furat si scos la licitatie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a preluat ancheta după ce Chivotul Sfânt de la Sinagoga din Siret, piesă de patrimoniu, a fost furat, înlocuit cu o piesă falsă și scos la licitație pe un site din Israel.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava anunță, mirecuri, într-un comunicat de presă, că a preluat dosarul penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în care se fac cercetări pentru furt calificat, constând în sustragerea piesei originale denumită „Aron Kodesh” din Sinagoga Mare din oraşul Siret, prin înlocuirea acesteia cu o piesă de mobilier confecţionată artizanal.
Ancheta a fost declanșată după ce, în 16 februarie, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliție Suceava „cu privire la sustragerea unui bun susceptibil a face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural naţional, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum şi traficarea unor astfel de categorii de bunuri cu înaltă semnificaţie culturală şi spirituală”.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic (FCER-CM ) a descoperit pe un site de licitații din Israel că piesa „Aron Kodeș” (Chivotul Sfânt) al Sinagogii din Siret este scoasă la licitație.
„După verificările făcute de urgență de FCER-CM, inclusiv cu ajutorul unui expert, rezultă că există diferențe între Aron Kodeș-ul original și cel existent în prezent în Sinagoga din Siret. Concret, expertul a afirmat că ‘se poate susține că piesa prezentă acum în Sinagogă este o altă piesă decât cea originală’. În urma acestor prime demersuri, FCER-CM a formulat o plângere penală, depusă la Poliția din localitatea Siret. De asemenea, pentru a evita vânzarea unei valoroase piese aparținând atât patrimoniului iudaic, cât și celui național român, a fost transmisă o solicitare de blocare a licitației”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic.
Piesa sculptată în lemn denumită „Aron Kodesh” este placată cu aur și păstrează textele sfinte TORA. Ea datează de la începutul secolului al XIX-lea și face parte din categoria bunurilor culturale din patrimoniul Cultului Mozaic Evreiesc. Piesa a fost restaurată în vara anului 2016 și deocamdată nu se știe când a dispărut din sinagogă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava arată că Poliția Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru furt calificat și se fac cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internaţională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate.
Licitația pentru vânzarea piesei sustrase din Sinagoga din Siret urma să aibă loc miercuri, prețul de pornire fiind de 35.000 de dolari.