Vor există condiționări legate de vaccinul anticoronavirus? Ce spune ministrul Sănătății

Publicat: 15 ian. 2021, 12:11 Autor: Elena Arhiva
Vor există condiționări legate de vaccinul anticoronavirus? Ce spune ministrul Sănătății

Noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, susține că ar prefera ca, la vaccinare, autoritățile să emită un certificat electronic celor care se vaccinează. Acesta avertizează că vor fi state care vor condiționa primirea pe teritoriul lor de certificarea vaccinării împotriva COVID19.

„Eu cred că e o idee bună să ai un document care să ateste că te-ai vaccinat. Există deja un certificat. Eu, unul, aș prefera un certificat electronic. Dacă vreți să-i spuneți pașaport… Aș prefera să intre într-un wallet pe telefon. Nu vorbim despre limitarea unor drepturi, dar există discuții la nivel european. În România nu vor exista astfel de limitări, dar în străinătate, în momentul ăsta există limitări”, a declarat Vlad Voiculescu la TVR, potrivit Mediafax.

Ministrul a dat ca exemplu de limitare a drepturilor certificarea testării la intrarea într-o țară. ”Nu poți să spui nu vreau să mă testez, dar vreau să mă duc în Grecia. Dacă vrei să te duci în Grecia, te testezi. Există anumite state care pot impune restricții. Nu cred că se întâmplă aici”, conchide ministrul Sănătății.

A doua etapă de vaccinare anti-Covid începe azi

Persoanele incluse în a doua etapă de vaccinare anti-Covid – cele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale – se vor putea programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00.

Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a spus că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.

În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.

Sursa foto: Captura video

Publicat: 15 ian. 2021, 12:11 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă