Viitor sumbru! Ce spune epidemiologul Emilian Popovici: „Am făcut și proiecția pentru 2.629 cazuri pe zi”

Publicat: 17 iul. 2020, 12:41 Autor: Elena Arhiva
Viitor sumbru! Ce spune epidemiologul Emilian Popovici: Am făcut și proiecția pentru 2.629 cazuri pe zi

Dezastrul pricinuit de noul coronavirus este de parte de a se fi sfârșit. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat, de crând, la Digi24 că dacă rata de reproducere a infecțiilor se va menține la nivelul de 1,1 atunci la 14 septembrie vom avea 1.880 de noi cazuri pe zi, iar la terapie intensivă ar putea exista 1.149 de persoane, față de 248 câte sunt în prezent.

Dar, potrivit epidemiologului, problema nu se opreşte aici, iar situaţia poate deveni mult mai gravă decât în prezent.

„Atunci (n.r.: în urmă cu două zile) am vorbit doar de proiecția pentru un număr bazal de reproducere de 1,1 care era pentru 14 august de 836 cazuri. Am făcut și proiecția pentru 1,2 număr bazal de reproducere care poate duce la 2.629 cazuri noi de infecție pe zi. O trecere de la 1,1 la 1,2 înseamnă foarte mult. Nu suntem, din fericire la 1,2, nu e de dorit să ajungem acolo. La un număr bazal de reproducere de 1,1 cu corespondența de 836 cazuri noi vom avea 561 cazuri în terapie intensivă. La 1,2 în ATI ar fi 1.428 cazuri, secțiile ATI ar putea avea o problemă.

 De la 1 iunie am fost într-o serie de zile cu un număr bazal de peste 1 – 1,13 – 1,14, 1,15 – au fost oscilații care se reflectă în aceste cifre pe care le vedem acum. Nu puteam anticipa problema cu pacienții externați la cerere, aceste sute de pacienți dacă nu respectă indicațiile la externare pot genera focare. Sunt niște situații obiective care au făcut să fim cu 777 cazuri noi câte au fost ieri, să fim mult mai aproape de cifra prognozată pentru 1,1 decât ne așteptam”, a spus Emilian Popovici.

Emilian Popovici: „Dacă acum, în vară, avem probleme, să ne întrebăm ce va fi în noiembrie când vremea se va răci”

„S-ar putea să ne îndreptăm spre o cifră între cele două, din cauza contextului epidemiologic și clinic cu care ne confruntăm. Dacă acum, în vară, avem probleme, să ne întrebăm ce va fi în noiembrie când vremea se va răci. Lucrurile trebuie ținute sub control, să fim pregătiți pentru sezonul rece când ne vom confrunta și cu gripa și cu Covid în același timp, nu ca în martie când au fost una după alta. Oamenii trebuie să înțeleagă și să constientizeze pericolul”, a explicat la Digi24 doctorul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

Publicat: 17 iul. 2020, 12:41 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă