Vești bune de la OMS! Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la a șasea săptămână consecutivă de scăderi

Publicat: 24 feb. 2021, 13:45 Autor: Elena Arhiva
Vești bune de la OMS! Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la a șasea săptămână consecutivă de scăderi

Numărul total al deceselor asociate cu Covid-19 au scăzut cu 20% săptămâna trecută, iar numărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns la a șasea săptămână consecutivă de scăderi, potrivit datelor anunțate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Bilanțul total a ajuns la 110,7 milioane de infectări și 2,4 milioane de decese. ”Numărul global al cazurilor noi raportate continuă să scadă pentru a șasera săptămână consecutivă, cu 2,4 milioane de noi cazuri săptămâna trecută, o reducere de 11% față de săptămâna anterioară”, a transmis OMS.

De asemenea, potrivit organizației, bilanțul deceselor a scăzut timp de 3 săptămâni consecutive, săptămâna trecută fiind înregistrate 66.000 de decese, o reducere cu 20% față de cele 7 zile anterioare.

Restricții dure în mai multe state europene

În Europa, multe state au impus noi restricții în contextul răspândirii noilor tulpini de COVID-19. Șase state membre UE au fost somate de Comisia Europeană să vină cu explicații cu privire la restricțiile de circulație pe care le-au impus în contextul pandemiei de coronavirus

În ultima perioadă, un aspect controversat a fost cel al restricțiilor impuse de Berlin la granița sa cu regiunea austriacă Tirol, ambasadorul german la Viena fiind chemat să justifice măsurile considerate ”inutile și care fac mai mult rău decât bine”.

Pe de altă parte, autoritățile din Germania sunt îngrijorate în legătură cu riscul apariției unui al treilea val al pandemiei, în condițiile în care, în ultimele șapte zile a fost înregistrată o creștere a numărului de cazuri de infectare la 60,5 la 100.000 de locuitori, față de 55-57 la 100.000 de locuitori în săptămâna anterioară.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 24 feb. 2021, 13:45 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă