Ultimă oră. Trei români au murit în Italia de coronavirus

Publicat: 20 mart. 2020, 15:48 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Informații de ultimă oră despre starea românilor plecați în afara țării să lucreze. Până în acest moment sunt trei decese.

Trei cetățeni români au murit în străinătate din cauza coronavirusului, iar alți 29 sunt în total infectați. Femeia de 80 de ani care a murit în Italia a fost înmormântată ieri, iar în Borșa a fost demarată o anchetă, potrivit Știrilor Digi24.

Ultimele două persoane care au decedat din cauza virusului venit din China sunt o femeie și un bărbat. Femeia este sora primei romance declarată decedată din cauza virusului ucigaș.

Femeile originare din Borșa au murit de coronavirus

Cele două au murit la spitalul din regiunea Lombardia, după ce au contactat direct virusul ucigaș din China. În urmă cu 6 zile, una dintre cele două femei ar fi împlinit vârsta de 80 de ani, iar aceasta nu suferea de nicio boală. Sora ei de 75 de ani suferea de o boală incurabilă. Femeile au contractat virusul în Milano, iar din cauza afecțiunilor medicale pe care le aveau, din păcate, nu au avut nicio șansă în fața acestui virus periculos. Cele două persoane au decedat la distanță de o zi una față de cealaltă, scrie sighet247.ro.

11 români cu coronavirus sunt internați la Terapie Intensivă!

România are, în prezent, 11 pacienți internați pe secțiile de Terapie Intensivă, dintre care doi sunt în stare gravă, se arată în informarea emisă de Grupul de comunicare strategică.

Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire. Conform datelor comunicate de Grupul de comunicare, vârstele persoanelor depistate în ultimele 24 de ore cu coronavirus sunt între 17 și 89 de ani. Cele mai multe noi cazuri au fost confirmate în Timișoara (22), restul fiind în București (8) și Iași (1).

„Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași)”, se arată în comunicatul transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

„Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Publicat: 20 mart. 2020, 15:48 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×