ULTIMA ORĂ! Noi restricţii în magazine, în perioada cumpărăturilor de Sărbători

Publicat: 10 dec. 2020, 08:28 Autor: Elena Arhiva
ULTIMA ORĂ! Noi restricţii în magazine, în perioada cumpărăturilor de Sărbători

Apropierea sărbătorilor de iarnă vine cu noi restricții. Vineri, 11 decembrie, Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu și Primarul General, Nicușor Dan, vor adopta noi măsuri legate de activitatea mall-urilor şi supermarket-urilor în cea mai aglomerată perioadă din an.

Potrivit ultimelor raportări, rata de infectare cu COVID-19 în București în ultimele 14 zile este de 6,77 la 1.000 de locuitori.

Noile restricții ce ar putea fi adoptate prevăd obligativitatea dezinfectării la intrarea în mall-uri, intrarea și ieșirea pe fluxuri diferite și limitarea numărului de clienţi, din pricina faptului că populaţia s-a relaxat în ultima perioadă, potrivit Prefecturii București.

„Respectarea cu stricteţe a normelor şi restricţiilor aflate deja în vigoare este tocmai pentru a evita impunerea sau adoptarea altor măsuri mai severe sau mai stricte. Deci încercăm, atât timp cât în spaţiul juridic există norme, restricţii, să verifcăm respectarea acestor norme existente deja. Eventual, gradual. Dar deocamdată noi am comunicat – tocmai pentru evitarea impunerii de noi măsuri de restricţii severe.

Prefectul municipiului Bucureşti a dispus intensificarea acestor controale care să vizeze respectarea normelor existente deja tocmai pt ca s-a constatat o relaxare atât în ceea ce priveşte efectuarea de controale din partea instituţiilor dar şi o relaxare din partea populaţiei”, a declarat Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Prefectului Capitalei.

”Există o relaxare în ceea ce privește respectarea măsurilor ”

„Se vizează o intensificare a activităților de control în toate zonele și în toate sectoarele, respectiv în mall-uri, piețe, la metrou, terase, mijloacele de transport în comun, sălile de fitness, saloanele de cosmetică, pentru a ne asigura că măsurile aflate în vigoare la această dată sunt respectate cu strictețe.

Asta pentru că am constatat că există o relaxare în ceea ce privește respectarea măsurilor și nu vizăm la acest moment alte măsuri. Este nefiresc să iei alte măsuri atât timp cât nu urmărim respectarea cu maximă strictețe a celor aflate în vigoare.  Am să le cer șefilor structurilor cu atribuții de control să depășim un pic faza de avertisment și să trecem la aplicarea de sancțiuni acolo unde nu se respectă măsurile aflate în vigoare pentru că, în opinia mea, atunci când legea nu este respectată, trebuie impusă”, a declarat miercuri prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 10 dec. 2020, 08:28 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×