Gheorghe Dincă a făcut reconstituirea faptelor lui împreună cu procurorii şi criminaliştii. Se pare că acesta a spus doar lecții învățate.
Tot adevărul despre reconstituirea cu Gheorghe Dincă. Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan este de părere că cineva l-ar fi învăţat pe Gheorghe Dincă ce să spună, iar ceea s-a făcut astăzi nu aduce nimic nou în ceea ce priveşte ancheta.
„Deşi era huiduit de oameni, deşi tensiunea era maximă, Dincă era extrem de calm. Le arăta poliţiştilor, de parcă le-ar fi povestit un film. După părerea mea, Dincă le povesteşte o lecţie pe care a învăţat-o.
Cineva l-a învăţat şi cam bănuim şi cine. Am şi descoperit tot acel balet care s-a făcut cu avocaţii din oficiu, şapte avocaţi, până s-a nimerit cine trebuia (…) Ceea ce s-a făcut astăzi nu aduce nimic nou în ceea ce priveşte ancheta.
Am fi aşteptat cu mare interes să vedem ceea ce se întâmplă la Craiova şi mai ales să arate Dincă traseul pe care l-a urmat în Craiova, traseul pe care a umblat de la mall-ul de unde a cumpărat cartela prepay şi pe unde a mai bântuit prin Craiova, de unde a luat autostopul, cât a făcut autostopul până aici.
Continui să susţin ideea că nu Dincă a prins-o pe fată cu telefonul pornit în mână ci că Dincă a fost anunţat de către cineva, că fata a sunat la 112″, a spus jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan la Antena 3.