Timișoara intră în carantină. Ce restricții se aplică începând din această noapte

Publicat: 07 mart. 2021, 10:15 Autor: Elena Arhiva
Timișoara intră în carantină. Ce restricții se aplică începând din această noapte

Timișoara și patru comune din apropiere – Giroc, Ghiroda, Moșnița Nouă și Dumbrăvița – intră în carantină, a decis sâmbătă Consiliul Județean pentru Situații de Urgență. Pentru două dintre comune este vorba de o prelungire a măsurii de carantinare.

Personalul medical a atras atenția în repetate rânduri că locurile din spital sunt limitate și în special locurile la terapie intensivă și este unul dintre motivele pentru care a fost adoptată decizia.

Măsura se aplică de luni, 8 martie, de la ora 0:00, pe o perioadă de 14 zile, după ce rata de infectare a depășit 7 la mia de locuitori.

Restricțiile vor afecta peste 400.000 de locuitori ai oașului și comunelor învecinate. Localnicii vor putea ieși din case numai pentru motive bine întemeiate și doar în baza unei declarații. Magazinele au program limitat până la ora 20:00, iar numărul clienților prezenți simultan în interior nu trebuie să depășească mai mult de 30% din capacitatea obișnuită. Toate școlile se vor închide, iar elevii vor trece la cursuri online. 

De asemenea, în urma unor discuții cu autoritățile centrale, s-a luat decizia de a se trimite la Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a locuitorilor.

Timișoara este, astfel, primul mare oraș al țării care intră în carantină în 2021.  În 2020 au mai fost în carantină, în perioada stării de alertă, Sibiu, Baia Mare, Constanța, Alba Iulia, Zalău, iar în perioada stării de urgență, Suceava.

Ce restricții se aplică

Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Activități interzise

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;

7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021

Publicat: 07 mart. 2021, 10:15 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă