Tatăl fostului premier al României, infectat cu coronavirus!

Publicat: 09 iul. 2020, 11:08 Autor: Elena Arhiva
Tatăl fostului premier al României, infectat cu coronavirus!

Fostul premier, Mihai Tudose, a primit o veste extrem de proastă. Tatăl său în vârstă de 80 de ani, care mai are și alte boli cronice, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Politicianul a confirmat informația, relatează antena3.ro.

Totul a început când medicul Dorin Giol, de la Serviciul Județean de Ambulanță Brăila, a fost depistat cu coronavirus. Deși asimptomatic, acesta și-a făcut testul după ce a aflat că un pacient de-al său, căruia îi administra tratament la domiciliu, în timpul liber, s-a infectat cu SARS-CoV-2. Pacientul nu era altul decât tatăl fostului premier Mihai Tudose.

”Tatăl fostului premier se află internat la Spitalul Militar al SRI Balotești. Din cauză că părintele politicianului este în vârstă și are și boli cronice, poate dezvolta o formă severă a bolii”, precizează o sursă a ziarului Libertatea.

Acest caz ar putea produce un adevărat focar de coronavirus la Serviciul Județean de Ambulanță Brăila, având în vedere că medicul a avut contact cu colegii până în momentul în care a fost confirmat pozitiv.

Mihai Tudose a confirmat informaţia

Fostul premier a confirmat informația însă nu a dorit să dea mai multe detalii.

Mihai Tudose  este un politician român, ales deputat de Brăila în Parlamentului României din partea partidului PRO România și a îndeplinit funcția de prim-ministru al României din 29 iunie 2017 până la demisia sa din data de 16 ianuarie 2018.

555 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost raportate 555 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr înregistrat în România de la începutul pandemiei de coronavirus. Recordul negativ din ultimele 24 de ore l-a depășit pe cel din 11 aprilie, când România număra 523 de noi îmbolnăviri. A fost singura dată când a fost depășit pragul de 500 de cazuri noi.

Până pe 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Publicat: 09 iul. 2020, 11:08 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×