Staţiunea de schi din Austria care a răspândit COVID-19 în toată Europa: „Lăcomia a avut prioritate“

Publicat: 23 mart. 2020, 10:09 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Staţiunea de schi din Austria care a răspândit COVID-19 în toată Europa: „Lăcomia a avut prioritate“

Localitatea tiroleză Ischgl este supranumită de iubitorii de schi „visul alb de iarnă“. Pentru turiştii care au vizitat recent staţiunea, aceasta a devenit, mai degrabă, un coşmar prelungit. Petrecerile şi evenimentele care atrag milioane de turişti în fiecare iarnă s-au dovedit a fi un incubator perfect pentru coronavirus.

Sezonul de ski din Austria şi petrecerile de munte ar fi dus la apariţia epidemiei de coronavirus în Europa, scrie politico.eu. Milioane de oameni au petrecut ca în fiecare an în luna februarie la Tirol în timp ce noul coronavirus făcea ravagii în China şi începea să fie simţit în toată lumea. În momentul în care autorităţile s-au prins de pericolul reprezentat de milioanele de turişti din Tirol, răul era deja făcut.

Autorităţile de sănătate din Norvegia atribuie 40% din toate cazurile din ţara scandinavă originate din Austria. Ei mai consideră că mai sunt alte sute de cazuri din Austria şi Germania conectate direct la Ischgl. Cu toate că premierul Sebastian Kurz este lăudat pentru măsurile luate de la apariţia pandemiei, ziarul Der Standard a criticat lipsa de reacţie în cazul Tirol.

„Lăcomia a avut prioritate în faţa responsabilităţii pentru sănătatea comunităţii şi a oaspeţilor”, scrie cotidianul austriac.

Primele semne ale focarului de la Tirol au apărut pe 1 martie, când 15 cetăţeni islandezi dintr-un avion care a sosit de la Munchen au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. 14 dintre ei veneau de la Ischgl.

Mai mult, o parte din ei au trecut şi prin Italia. Islanda i-a avertizat pe oficialii austrieci de pericolul coronavirusului, însă aceştia au ales să-i ignore.

Publicat: 23 mart. 2020, 10:09 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă