Spaimă în familia lui Tily Niculae! Actrița, soțul și cei doi copii au fost infectați cu noul coronavirus
Actrița Tily Niculae, soțul ei și cei doi copii au fost testați pozitiv cu noul coronavirus, iar anunțul a fost făcut chiar de vedetă pe rețelele de socializare. Cum se simt aceștia și prin ce spaimă au trecut de sărbători.
Sărbători pe care cu greu le vor uita – Tily Niculae, soțul ei, Dragoș Popescu, și cei doi copii au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Unul dintre copii, Radu, în vârstă de 9 luni, a făcut și o erupție cutanată de la antibiotic, iar actrița a sunat imediat la ambulanță. Experiența pe care au avut-o aceștia nu a fost deloc una bună. Sărbătorile de iarnă le-au petrecut în carantină, iar Tily Niculae a dorit să țină un jurnal video pe care l-a postat pe internet foarte recent.
“Azi e 24 decembrie și, oficial, am intrat în carantină. Suntem toți patru pozitivi. Am aflat ieri, pe 23… Era păcat să nu închid 2020 cu COVID la toți patru. Sofi e super bine, Popescu este și el bine, eu am fost așa și așa, de astăzi, sunt mai bine. În schimb, Radu a făcut febră și scaune moi, și mârâit și sper să trecem bine peste”, a spus la început Tily Niculae, arată Cancan.
Tily Niculae: ”Nu vă pot spune cum am stat în stres și în teroare”
“26 decembrie – ieri, am avut niște emoții foarte mari, Radu a făcut reacție alergică la antibiotic, am sunat la ambulanță. A venit după 40 de minute o ambulanță cu un asistent care nu avea competența de a-i face ceva lui Radu. Ne-a spus să mergem la spital, am refuzat și am așteptat să vină o ambulanță cu medic. Am așteptat, este ora 14:30 și de la ora 11, de pe 25 decembrie, nu a venit nimeni și nici nu ne-a sunat nimeni. Am fost foarte norocoși că am trecut cu bine.
(…) Am atâta tristețe și atâta furie în același timp acumulată, încât nu sunt cuvinte, nu sunt cuvinte ca să mă pot exprima. (…) Pe 25 seara, Radu a făcut o erupție cutanată de la antibiotic și ne-am speriat foarte tare, fiindcă ne era foarte frică să nu facă și pe zona respiratorie… să facă o alergie… ceva. Și, fiind în carantină (…), am sunat la ambulanța ora 22:00, după 40 de minute, a venit o ambulanță cu un asistent care nu avea competența necesară de a face absolut nimic, doar de a ne duce la spital. Am refuzat să mergem la spital pentru ceva ce putea fi rezolvat acasă. (…) Nu vă pot spune cum am stat în stres și în teroare pentru ca cel mic să nu facă nimic complicat, să nu depindem de acea injecție cu cortizon”, a mai spus Tily Niculae pe Instagram.
Sursă foto: capturi video, arhiva Ciao, instagram Tily Niculae