Fostul pilot de Formula 1 s-a accidentat grav la schi in urma cu 4 ani si jumatate.
De atunci, Michael Schumacher a trecut prin cumpene. A stat cateva luni in coma, apoi medicii au reusit sa il salveze. Din nefericire, starea lui nu este tocmai buna. In prezent, de el si de afacerile lui are grija Corinna.
Sotia lui Michael Schumacher plateste ingrijire medicala la domiciliu. Fostul pilot F1 se afla la resedinta familiei, dar nu se stiu informatii noi despre starea lui. Conform presei internationale, Corinna a cheltuit o avere cu ingrijirea.

„Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este demult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul își poate reveni chiar și după un an sau mai mult, dar evoluția este foarte lentă, iar prețul este o imensă muncă pentru reabilitare.

Michael a suferit un sever traumatism cranian in urma unui accident în staţiunea Meribel, pe 29 decembrie 2013. A stat în comă 6 luni, apoi s-a aflat într-o stare „vegetativă” şi recuperarea lui a continuat cu paşi mici.