TOP CIAO.RO | Au învârtit averi, dar au ajuns la sapă de lemn! Vedetele din România care au pierdut toți banii peste noapte

Publicat: 27 feb. 2024, 17:47 Autor: Hermina Hagianu Top Ciao

Succesul nu este niciodată etern, iar unele vedete de la noi au simţit pe propria piele ce înseamnă să-l pierzi şi implicit beneficiile care veneau odată cu el. Fie că vorbim de vedete de televiziune, muzicieni sau actori, ei bine, modul excentric în care au ştiut să-şi trăiască viaţa, atunci când erau pe val, a ajuns să-i ruineze.

Este de ajuns o singură mişcare greşită pentru ca vedetele să rămână şi fără atenţia presei şi fără succesul de altădată.

Irinel Columbeanu şi-a pierdut întreaga avere şi a ajuns în azil!

Cândva un crai de Dorobanți râvnit de cele mai frumoase femei din Showbiz, Irinel Columbeanu este dovada vie a faptului că o singură greșeală te poate lăsa într-o clipă fără niciun ban! Fostul afacerist a pierdut în câţiva ani averea de peste 100 de milioane de euro.

În 2009, potrivit informaţiilor din presă, în conturile sale mai existau aproximativ 7 milioane de euro, însă acum nu îşi mai poate plăti nici măcar azilul în care locuieşte. Chiar el a recunoscut că a cheltuit fără să ţină cont.

„Nu aș mai face acea fabrică pe care am făcut-o la Târgu Cărbunești. Mai ales, nu m-aș mai lăsa tentat de anumite lucruri. Încercările mele de a avea succes cu acel proiect al fabricii ar putea fi comparate cu eforturile cuiva de a împinge singur un tren, lucru care explică și insuccesul care s-a petrecut. Nu era dat de faptul că ceea ce făceam nu funcționa sau era vreo păcăleală.

A fost lipsa de fonduri, care până la urmă a generat tocarea întregii mele averi de la acea vreme. Până când s-a ajuns la ceea ce s-a ajuns. Mesajul cărților mele și al meu personal este că Dumnezeu știe cum să te călăuzească în viață. Astfel încât să ajungi la un nivel mai înalt decât ai fost înainte ca aceste lucruri să se petreacă”, a potrivit Cancan.

Angela Similea a rămas cu multe datorii după decesul soţului

Angela Similea, una dintre cele mai iubite artiste de muzică uşoară din ţara noastră a avut multe de tras după decesul soţului său. În 2007, soțul ei Victor Surdu, a împrumutat aproape un milion de euro de la bănci, iar dobânzile şi penalizările au crescut de la o lună la alta. În 2011, interpreta avea 15 procese de la bănci. Le-a pierdut aproape pe toate. A muncit din greu o perioadă pentru a mai plăti din datorii. Într-un final a fost nevoită să îşi vândă conacul cu 16 camere de la Mataraua, Belciugatele, în care a locuit cu Victor Surdu.

Cătălin Botezatu a pierdut o casă la Monte Carlo

Şi Cătălin Botezatu a trecut printr-o grea încercare în anii tinereţii. Creatorul de modă a povestit în cadrul unui interviu mai vechi cum a pierdut multe lucruri de valoare din cauza unor persoane care au profitat de naivitatea lui.

„Am pierdut o casă la Monte Carlo, 30 și ceva de ferme agricole care valorau milioane. Proprietăți în toată România, elicopter, avion, casă de modă. Terenuri, 22 de milioane de mărci, 100 de milioane de coroane suedeze, casa în Primăverii, cu două etaje. Am rămas fără nimic, absolut zero. Niște oameni inteligenți, dar, în același timp și perverși, am colaborat cu ei și au reușit să ne ia totul. La 26 de ani”, a povestit Cătălin Botezatu.

Oana şi Viorel Lis au mari probleme financiare

În anii trecuţi, Oana şi Viorel Lis erau nelipsiţi de la petrecerile cu ştaif, îşi permiteau vacanţe de lux, însă acum abia mai au bani pentru nevoile zilnice. De când fostul edil s-a îmbolnăvit, cei doi duc o viaţă din ce în ce mai modestă.

În 2018, bărbatul a suferit un atac cerebral, iar de atunci este imobilizat în scaun cu rotile. Nu de puține ori, partenera de viață a acestuia a recunoscut că nu mai face față cheltuielilor pentru tratamentul costisitor, ba chiar a lansat în spaţiul public un apel către toţi cei care o pot ajuta. De asemenea, blondina a fost dispusă să îşi vândă diferite obiecte din garderobă pentru a face rost de bani.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 27 feb. 2024, 17:47 Autor: Hermina Hagianu Top Ciao
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă