Dan Petrescu este casatorit de 12 ani cu frumoasa Adriana, si impreuna au o fetita pe nume Jennifer.
Sotia lui Dan Petrescu, detalii picante despre mariajul lor. Cei doi au o relatie superba, iar Adriana a vorbit in exclusivitate pentru OkMagazine.ro si a divulgat secretele casniciei sale.
„Când m-am căsătorit cu Dan, ştiam cât de importantă e cariera pentru el şi eram conştientă că va veni un moment în care va trebui să facem un sacrificiu şi să fim la distanţă. În primii ani, am fost mereu împreună.
După ce s-a născut Jennifer şi el a antrenat echipe peste hotare, lucrurile s-au schimbat în sensul că nu puteam să mut copilul de la o şcoală la alta. Am convenit de comun acord că stabilitatea şi continuitatea într-un sistem de învăţământ care îi place merită eforturile noastre.
Evident că ne-am consultat în legătură cu întoarcea lui la Cluj. Eu îi susţin alegerile. Posibilitatea de a câştiga un nou campionat a contat mult în decizia noastră.
Iubirea, comunicarea, încrederea şi respectul reciproc ne ţin uniţi. Vorbim de mai multe ori pe zi, ne şi vedem pe cameră şi ne ţinem la curent cu tot ceea ce întâmplă în viaţa celuilalt.
Dacă stau bine să mă gândesc sunt 16 ani împreună, ţinând cont că ne-am căsătorit după patru ani de relaţie. Pot spune că am preluat din pragmatismul lui, iar eu l-am molipsit cu calmul meu şi cu gândirea mea pozitivă.
Nu am fost niciodată o persoană geloasă. Eu cred că gelozia apare când nu ai încredere nici în tine, nici în persoana de lângă tine. Multă lume confundă dragostea cu posesia. Când iubeşti, vrei ca persoana de lângă tine să fie doar a ta. Noi nu deţinem, însă, oameni.
Eu şi Dan avem o relaţie matură, bazată pe respect reciproc şi încredere. În plus, adevărul e că nici nu ne-am dat vreodată motive de gelozie. Am fost şi suntem mult prea implicaţi în povestea noastră de dragoste.” a spus aceasta potrivit sursei citate.