Șefa ATI de la Spitalul Gerota a învins coronavirusul! „Ai senzaţia că dărâmă munţii”

Publicat: 09 apr. 2020, 09:38 Autor: Andreea Voicu News

Timp de două săptămâni, șefa secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Gerota a fost intubată, iar acum a învins boala!

Timp de șapte zile, șefa ATI a stat închisă în Spitalul Gerota. Ea a fost una dintre victimele bărbatului care a ascuns călătoria în Israel, Nelu Lupu, un fost angajat MAI. Bărbatul se întorsese infectat din călătoria în străinătate, arată Gândul.ro.

După ce bărbatul s-a întors la clinică, instituția medicală a devenit rapid un focar de infecție. Multe cadre medicale, dar și pacienți, s-au infectat cu noul coronavirus.

Însă, acum, Alida, șefa ATI de la Spitalul Gerota, și-a revenit. Cadrele medicale, colegele sale, au vorbit despre cea care și-a revenit, din fericire!

”Nu conta ce efort fizic presupune din partea dumneaei dăruirea aceea de ore întregi într-o secţie de Terapie Intensivă care are încărcătură microbiană şi emoţională. Mă înclin, mă plec!”, a spus un cadru medical.

”Când stai lângă ea ai senzaţia că nimic nu îţi stă în faţă. Ai senzaţia că dărâmă munţii dacă e nevoie pentru a reuşi să facă ceva. Un om dăruit, un om care muncea 20 de ore pe zi”, a mai spus un alt coleg de la Gerota.

Fostul ofiţer MAI care a infectat Spitalul Gerota a fost externat

Fostul ofiţer MAI, aflat în centrul unui adevărat scandal după ce a minţit şi a infectat zeci de cadre medicale şi pacienţi la Spitalul Gerota, ar fi fost externat în urmă cu două zile. Acesta se află în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, informează Realitatea Plus.

În acest caz, Parchetul General a deschis şi un dosar penal in rem pentru acuzaţia de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce bărbatul a infectat zeci de cadre medicale şi a intrat în contact cu peste 120 de persoane. Fostul ofiţer MAI se întorsese pe data de 26 februarie din Israel, s-a simţit rău, a mers la Spitalul “Dimitrie Gerota”, însă acolo a minţit şi a spus că nu a fost plecat din ţară.

Din cauza acestui bărbat, întreg spitalul a fost în carantină. Între timp, unitatea medicală a ieşit din carantină, iar activitatea medicală începe să revină la normal.

Publicat: 09 apr. 2020, 09:38 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă