Se transmite sau nu coronavirusul prin mâncare? Ce spun specialiștii

Publicat: 18 mart. 2020, 15:29 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Transmiterea coronavirusului prin mâncare. Pandemia de coronavirus a făcut ravagii în magazinele alimentare. Atât în Italia, România, Germania, dar și în alte state, oamenii s-au panicat că vor intra fie în carantină, fie în izolare, astfel că au dat buzna la cumpărături.

Dar specialiștii au vorbit despre posibilitatea dacă coronavirusul ar putea fi transmis prin intermediul alimentelor. Răspunsul este unul simplu: tratamentul termic poate reduce contaminarea unui produs alimentar!

Agenția Națională pentru Securitatea Sanitară a Alimentației, Mediului și Muncii din Franța (ANSES) a anunțat că nu există nicio dovadă care să arate că virusul ar putea fi răspândit prin alimente, potrivit foodnavigator.com. Virusul se răspândește principal prin strănut și tuse. Dar, igiena precară poate conduce la o contaminare a alimentelor.

Totodată, ANSES a mai transmis faptul că răspândirea virusului sau a unei boli prin alimente poate fi posibilă în condițiile în care un om infectat cu coronaviusul prepară și atinge mâncarea cu mâinile murdare.

„Acest lucru ar putea viza toate tipurile de alimente, fie ele de origine animală sau vegetală. Mai mult, cu toate că nu există nici o dovadă care să sugereze infectarea tractului digestiv prin consumul de alimente contaminate, posibilitatea ca tractul repirator să fie infectat în momentul mestecării nu poate fi exclus”, a transmis ANSES.

Alimentele preparate termic la 63 de grade Celsius poate anihila virusul, acesta fiind vulnerabil în fața temperaturii.

„Prepararea alimentelor la cel puțin 63 de grade C pentru 4 minute poate, prin urmare, reduce contaminarea unui produs alimentar”, a adăugat ANSES.

Medicamentul anit-coronavirus va fi produs în masă

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a spus Zhang. O companie farmaceutică chineză a primit aprobarea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale pentru a produce în masă medicamentul şi pentru a asigura o aprovizionare stabilă, a adăugat Zhang, citat de Xinhua.

Publicat: 18 mart. 2020, 15:29 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă