Se întâmplă în România! Pacienți asimptomatici, dar contagioși au plecat acasă cu taxiul sau mijloace de transport în comun!

Publicat: 01 sept. 2020, 09:20 Autor: Elena Arhiva
Se întâmplă în România! Pacienți asimptomatici, dar contagioși au plecat acasă cu taxiul sau mijloace de transport în comun!

În plină pandemie de coronavirus, cu peste 1000 de cazuri în fiecare zi, românii fac greșeli care ne-ar putea costa scump! Deși sunt contagioși, aceștia părăresc spitalul și pleacă acasă cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun, pentru că trebuie să aștepte ambulanța.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență insistă că procedura e clară: pacienții pozitivi nu se pot întoarce acasă oricum.

„Este obligația spitalului să rezolve transferul lor la domiciliu, dacă pleacă la domiciliu peste 48 de ore. Chiar dacă nu există, se așteaptă. Și aici nu mai este o urgență. Știu că au existat reclamații că au așteptat 2,3,4 ore ca să vină o ambulanță să îi ia, dar astea sunt posibilitățile, aici nu mai vorbim de o urgență, vorbim de externare la domiciliu”, a declarat Raed Arafat pentru Digi24.

Transportul pacienților cu COVID-19 din România se face în prezent cu ambulanțe, dar fără izoletă, spre deosebire de începutul epidemiei, când izoleta era considerată obligatorie la fiecare transport.

755 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

755 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 7.313 de teste prelucrate. Până pe 31 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 87.540 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

37.869 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.833 de  pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 755 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 3.621 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 30.08.2020 (10:00) – 31.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (29 bărbați și 14 femei).
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.447. Dintre acestea, 506 sunt internate la ATI.

Publicat: 01 sept. 2020, 09:20 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă