În plină pandemie de coronavirus, cu peste 1000 de cazuri în fiecare zi, românii fac greșeli care ne-ar putea costa scump! Deși sunt contagioși, aceștia părăresc spitalul și pleacă acasă cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun, pentru că trebuie să aștepte ambulanța.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență insistă că procedura e clară: pacienții pozitivi nu se pot întoarce acasă oricum.
„Este obligația spitalului să rezolve transferul lor la domiciliu, dacă pleacă la domiciliu peste 48 de ore. Chiar dacă nu există, se așteaptă. Și aici nu mai este o urgență. Știu că au existat reclamații că au așteptat 2,3,4 ore ca să vină o ambulanță să îi ia, dar astea sunt posibilitățile, aici nu mai vorbim de o urgență, vorbim de externare la domiciliu”, a declarat Raed Arafat pentru Digi24.
Transportul pacienților cu COVID-19 din România se face în prezent cu ambulanțe, dar fără izoletă, spre deosebire de începutul epidemiei, când izoleta era considerată obligatorie la fiecare transport.
755 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din doar 7.313 de teste prelucrate. Până pe 31 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 87.540 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).