Raed Arafat: „Refuzul internării pacienților intră sub incidență penală”

Publicat: 30 mart. 2020, 10:56 Autor: Elena Arhiva
Raed Arafat: Refuzul internării pacienților intră sub incidență penală

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a atras atenţia medicilor că nu pot refuza pacienți la internare, pe motiv că nu au fost testați pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale.

Personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, a spus șeful DSU. El a anunțat că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz. Ordinul prevede totodată că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale. În plus, serviciile de ambulanţă trec în subordinea şefilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.

„Refuzul de internare – şi atragem atenţia asupra acestui lucru – a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti cade sub incidenţă penală. Atragem atenţia managerilor şi şefilor de secţie, precum şi medicilor care efectuează gărzi în spitale că pacienţii nu pot fi refuzaţi, tratamentul, pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea faptului că sunt pozitivi sau negativ COVID”, a declarat Raed Arafat.

„După ce ni s-a semnalat că în unele situaţii s-a întârziat cu internarea sau cu transferul din cauza lipsei testării şi a confirmării sau a infirmării infecţiei cu COVID, am decis să emitem un ordin al comandantului acţiunii. Acesta stabileşte clar că orice pacient poate fi suspectat de a fi COVID pozitiv, chiar dacă nu există testarea la nivelul unităţii de primiri urgenţe, motiv pentru care personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, după care pacientul care are altă patologie şi care necesită internare imediată sau pacientul în stare critică se va interna în spitalul în care există sau la care s-a prezentat sau în alt spital, conform ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic sau la un spital stabilit de direcţiile de sănătate publică”, a mai spus Raed Arafat.

Raed Arafat: „Refuzul internării pacienților intră sub incidență penală”. Detașarea medicilor nu poate fi refuzată

Un alt articol al ordinului stabileşte modul de detaşare a personalului medical în starea de urgenţă. Astfel medicii, asistentele şi personalul auxiliar, dar şi chimiştii, biologii, farmaciştii, terapeuţii pot fi detaşaţi sau delegaţi la alte unităţi publice care au deficit major de personal, fără a putea refuza detaşarea sau delegarea pe perioada stării de urgenţă. Dacă mutarea se face în alte localităţi, autorităţile au obligaţia de a le asigura cazarea şi hrana, relatează antena3.ro.

Detaşarea în interiorul judeţului se face prin ordin al prefectului, la propunerea DSP, iar detaşarea în alt judeţ se face prin dispoziţia unui secretar de stat din MS sau prin ordin al comandantului acţiunii.

Raed Arafat: „Refuzul internării pacienților intră sub incidență penală”! Același ordin mai prevede coordonarea serviciilor de ambulanţă de către ISU pe perioada stării de urgenţă şi clarifică modul în care se va face acest lucru. „Inspectorul general al ISU poate emite ordine obligatorii şi pentru serviciile de ambulanţă”, a precizat Raed Arafat. Astfel, şefii ISU vor putea înlocui resursele SMURD cu autospeciale din SAJ, după consultarea managerului serviciului de ambulanţă, sau vor putea dispune completarea echipajelor de la ambulanţă cu paramedici SMURD.

Ordinul mai prevede că la Constanţa, Spitalul CFR intră sub coordonarea Direcţiei Medicale a MApN, iar acolo va fi operaţionalizat în cel mai scurt timp un spital militar. Spaţiile de terapie intensivă ale noului spital militar vor fi amenajate în Spitalul CFR Constanţa.

Publicat: 30 mart. 2020, 10:56 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×