Raed Arafat: „Este posibil că situația să scape de sub control”

Publicat: 04 iul. 2020, 10:31 Autor: Elena Arhiva
Raed Arafat: Este posibil că situația să scape de sub control

 Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că „suntem pe un trend crescător” privind numărul cazurilor de infectare cu coronavirus. 

„Noi acum suntem pe un trend crescător din păcate și totul depinde de cum ne raportăm la acest virus. Dacă ne izolăm de aglomerații, dacă purtăm mască, dacă igiena este respectată, dacă sunt respectate regulile de bază putem controla situația. Dacă nu, este posibil că situația să scape de sub control. 

Să nu expunem alte persoane la risc! Să nu ascultăm dezinformările care pun problema ca și cum cel autizolat este în pușcărie. Încercăm să protejăm comunitatea și chiar pe persoana respectivă. Să respecte mai departe regulile de izolare din simț civic, dacă se poate, și să lase la o aprte toate aceste dispute pe linie politică. Aici vorbim de o boală care se transmite, care îi poate pune pe unii în risc vital, să-și piardă viață, să ajungă la terapie intensivă și să nu iasă de acolo”, a declarat Raed Arafat.

420 de persoane infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore

În ultimele zile, în România, s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Încă 420 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 28.166 de cazuri.

Autoritățile au anunțat că suspendă temporar măsura izolării la domiciliu sau a carantinei instituționalizate, în conformitate cu decizia CCR. Decizia a fost luată după publicarea în Monitorul Oficial a motivației Curții.

Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Curtea Constituţională explică în motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Publicat: 04 iul. 2020, 10:31 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×