Prof. Alexandru Rafila recomandă ca persoanele care s-au infectat cu noul coronavirus să se vaccineze după câteva luni

Publicat: 25 dec. 2020, 14:37 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Profesorul Alexandru Rafila, cel care este și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a făcut declarații despre vaccinul împotriva noului coronavirus. El recomandă persoanelor care au fost infectate cu virusul din China să se vaccineze după două sau trei luni de la momentul infectării.

Medicul Alexandru Rafila a făcut recomandări pentru persoanele care au avut virusul coronavirus și urmează să se vaccineze, arată stirileprotv.ro.

„Există foarte puţine boli care să contraindice vaccinarea, discutăm de boli acute, de boli febrile, dar doar dacă aceste boli febrile sunt foarte serioase. O simplă răceală nu contraindică vaccinarea, chiar şi persoanele care au o mică răceală se pot vaccina. Singura problemă care e legată nu de o contraindicaţie absolută, ci mai degrabă de o eficacitate a vaccinării sunt persoanele care sunt imonodeprimate datorită unui tratament sau datorită unei afecţiuni şi la care vaccinul ar produce mai greu un raspuns imun. Asta nu înseamnă că aceste persoane nu se pot vaccina, dimpotrivă, ele se pot vaccina însă câteodată la ele rezultatele nu sunt aşa de spectaculoase”, a declarat Alexandru Rafila la Digi24.

„Se pot consulta cu medicul care îi tratează în mod curent, pentru că aceste boli autoimune sunt tratate în mod cronic cu diverse medicamente, dar acest vaccin, spre deosebire de altele clasice, care conţin adjuvanţi, nu conţine aşa ceva şi este pur şi simplu o mică porţiune de ARN mesager care duce la sinteza în organismul nostru a unei proteine asemănătoare cu cea virală, deci nu discutăm de adjuvanţi sau substanţe care să pună la încercare în mod deosebit sistemul imun. Mai degrabă la persoane care manifestă alergii destul de severe, la acele persoane trebuie administrat cu precauţie, dar nu trebuie excluse nici măcar acele persoane de la vaccinare, desigur dacă doresc”, a declarat Rafila.

Prof. Alexandru Rafila: ”Sfatul meu este să existe un anumit interval de timp din momentul infecţiei până la momentul vaccinării”

„Da, se pot vaccina (cei care au avut deja COVID-19 – n.r.), nu există în momentul de faţă o precizare exactă, dar sfatul meu este să existe un anumit interval de timp din momentul infecţiei până la momentul vaccinării, pentru că e bine să lăsăm şi ciclul acesta de imunitate naturală care apare în urma bolii, să se producă, iar ulterior, administrarea vaccinului nu va face altceva decât să consolideze imunitatea obţinută prin infecţie. Un interval de 2-3 luni după infecţie poate fi luat în calcul pentru vaccinare”, a declarat Rafila.

Sursă foto: Captură video youtube

Publicat: 25 dec. 2020, 14:37 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă