A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României.
Este vorba de pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova.
Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).
În România au fost confirmate, până acum, 367 infecții cu coronavirus. 52 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale și credibile.
Persoanele izolate la domiciliu ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului și care părăsesc locația fără aprobare sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază, prevede ordonanța militară 2.
Aceste persoane vor fi considerate ca fiind cu risc crescut de contagiozitate.
Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Aceste măsuri dispuse nu înlătură răspunderea contravențională sau penală.