Presedintele Omar al-Bashir a fost destituit si arestat. Ce se intampla in Sudan

Publicat: 11 apr. 2019, 17:36 Autor: D. C. Ciao.ro

Protestele împotriva lui Bashir, care se află la putere din anul 1989, au început în luna decembrie.

Președintele Omar al-Bashir a fost destituit și arestat. Armata sudaneză a preluat controlul țării, după ce l-a înlăturat din funcție pe președintele Omar al-Bashir, care a fost ulterior arestat, a confirmat ministrul Apărării, Awad Ibn Ouf, relatează CNN și BBC.

Președintele Omar al-Bashir a fost destituit după aproape 30 de ani petrecuți în funcție.

Președintele Omar al-Bashir a fost destituit și arestat

Ministrul Apărării a transmis că a fost declarată stare de urgență timp de trei luni. De asemenea, a fost stabilită înființarea unui consiliu militar care va asigura în următorii doi ani tranziția puterii, după care vor fi organizate alegeri electorale.

Curtea Penală Internațională (ICC) a emis pe numele lui Omar al-Bashir un mandat internațional de arestare, acuzându-l de crime de război și crime împotriva umanității.

De asemenea, Constituția a fost suspendată, granițele au fost închise pe termen nedeterminat și spațiul aerian al Sudanului a fost închis pentru 24 de ore. Toți prizonierii politici, reținuți de serviciile de securitate în urma demonstrațiilor anti-guvernamentale, vor fi eliberați, a anunțat ministrul Apărării.

Publicat: 11 apr. 2019, 17:36 Autor: D. C. Ciao.ro
Pe aceeași temă