Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, în vârstă de 67 de ani, a anunţat că a fost depistat pozitiv la coronavirus, prezentând simptome uşoare, şi că rămâne optimist, transmite AFP.
”Regret să vă informez că am fost contaminat cu COVID-19. Simptomele sunt uşoare, dar mă aflu deja sub tratament medical”, a anunţat preşedintele duminică, pe contul său oficial de Facebook, potrivit Agerpres.
Lopez Obrador, care şi-a menţinut majoritatea activităţilor în timpul pandemiei, a desemnat-o pe Olga Sanchez, secretarul Internelor, pentru a-i ţine locul la conferinţa de presă cotidiană de luni până vineri, la ora locală 07:00.
”Voi fi atent la treburile publice de la Palatul naţional. Spre exemplu, mâine (luni) voi avea o discuţie telefonică cu preşedintele (rus) Vladimir Putin”, a precizat Lopez Obrador.
Liderul mexican de stânga a avut trei acţiuni publice la sfârşitul săptămânii trecute, ultima dintre ele vineri dimineaţă în statul San Luis Potosi (nord).
‘AMLO’, cum mai este cunoscut Lopez Obrador, suferă de hipertensiune şi a avut în trecut probleme cardiace pentru care a fost tratat într-un spital privat în 2013.
Înaintea lui, şi alţi şefi de stat sau de guvern s-au îmbolnăvit de COVID-19, precum prim-ministrul britanic Boris Johnson, preşedinţii brazilian Jair Bolsonaro, american Donald Trump şi francez Emmanuel Macron.
Andres Manuel Lopez Obrador nu foloseşte masca în locurile publice. El a fost văzut purtând acest mijloc de protecţie doar atunci când călătoreşte cu avionul.
Sursa foto: Facebook Andres Manuel Lopez Obrador