Xavier Bettel, premierul Luxemburgului, a fost depistat cu Covid-19 și va sta în izolare timp de zece zile.
Premierul în vârstă de 48 de ani, a fost vaccinat în 6 mai cu prima doză din vaccinul AstraZeneca. Xavier Bettel a participat joi şi vineri la un summit european la Bruxelles, însă niciunul dintre ceilalţi 26 de lideri din UE nu este considerat caz de contact, potrivit srusei citate.
Conform regulilor din Luxemburg, sunt considerate „contacţi direcţi” ai bolnavului persoanele care au petrecut cel puţin 15 minute cu el la o distanţă de mai puţin de doi metri şi fără mască. Or, „măsurile de protecţie au fost respectate” în cele două zile ale summitului, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a premierului.
„Niciun şef de stat şi de guvern nu se numără pe lista contacţilor direcţi ai premierului„, a adăugat ea.
În Luxemburg, ţară de circa 600.000 de locuitori, autorităţile sanitare au înregistrat de la începutul pandemiei 70.600 de cazuri de coronavirus şi 818 decese.
în săptămâna 14-20 iunie, incidența infectărilor a fost de 14 cazuri la 100.000 de locuitori, comparativ cu 30 de cazuri în săptămâna precedentă, conform cifrelor oficiale.
Sursa foto: Arhiva Ciao