Părintele Constantin Necula şi-a anunţat retragerea din viaţa publică, spunând însă că va continua lupta şi precizând însă că biserica nu este viaţă publică. El a mai spus că „ne-am bătut joc de 99 de ani şi 315 zile din Centenarul nostru”.
„Tot ce am zis s-a întors împotriva oricărei bunăvoinţe de a comunica ceva societăţii din care facem parte. Eu aştept să se limpezească lucrurile şi să constatăm că, din nefericire, am avut dreptate. În lupta aceasta acerbă pentru o imagine în faţă, pentru o dorinţă de a fi mai mult decât atent la lucrurile care ţi se întâmplă, ai tot timpul tendinţa de a exagera.
Mă voi retrage din viaţa publică. (…) Am să mă retrag şi am să tac în dorinţa de a-i lăsa pe ceilalţi să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulţi dispuşi să vorbească foarte mult împotriva bisericii, împotriva societăţii. Le urez succes”, a spus părintele Necula într-un interviu la Radio România Actualităţi.

„Cumpănire adâncă şi rugăciune. Cred că este lucrul la care mă aştept cel mai mult în perioada aceasta. Cred că este un referendum care a boicotat foarte mult din sufletele noastre. Mi-e teamă că viitorul îmi va dovedi că avem dreptate. Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat-femeie nu e o prioritate, cealaltă familie a avut dintr-o dată trei proiecte băgate la sertar.

Părintele Necula a comentat că „ne-am bătut joc de 99 de ani şi 315 zile din Centenarul nostru”. Ulterior interviului, el a revenit şi a scris pe Facebook că va continua lupta, dar că biserica nu este viaţă publică.
