Povestea impresionantă a lui „tataie” Petru, bătrânul de 92 de ani vindecat de coronavirus. „Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură”

Publicat: 28 mai 2020, 09:43 Autor: Elena Arhiva
Povestea impresionantă a lui tataie Petru, bătrânul de 92 de ani vindecat de coronavirus. Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură

Poveste impresionantă în județul Botoșani. Un bărbat de 92 de ani, fost militar de carieră, este unul dintre cei mai în vârstă pacienți vindecati de noul tip de coronavirus din România.  

Bătrănul a fost printre primele cazuri confirmate în județ, la sfârșitul lunii martie, și bănuiește că a luat virusul de la soția sa, care fusese internată în acea perioadă la Suceava pentru o problemă de sănătate.

Cel mai greu a fost să petreacă Paștele fără familie

A stat o lună în spital și spune că cel mai greu i-a fost să își sărbătorească ziua de naștere și Paștele fără să aibă familia alături.

Petru Alexei, pacient vindecat de COVID19: „La mine era indiferent. Zic: eu de acum mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, cum se zice. De acum, ce o vrea Dumnezeu, m-a lua, m-a lua, m-a lăsa, m-a lăsa!  Și văd ca Dumnezeu m-a respins, m-a trimis tot jos la agricultură. Du-te tu acolo jos, că este de lucru!”

„În mulți ani stăteam acasă cu neamuri, cu frați, cu surori, veneau, mă vizitau. Și am început a plânge. Și pe urmă, de Învierea Domnului, spitalul e aproape de o biserică acolo și am auzit trăgând clopotele și asistentele spuneau că-i Învierea. Și am început iarăși a plânge, unde am ajuns și cum am ajuns”, a spus bătrânul, relateză digi24.ro

Petru Alexei a aflat la sfârșitul lunii martie că s-a infectat cu virusul care a alertat întreaga planetă. O lună s-a luptat cu boala. A fost unul dintre primii pacienți din Botoșani testați pozitiv. Obișnuit cu o viață activă, a lucrat în grădină până în ziua în care simptomele l-au făcut să își dea seama că trebuie să meargă de urgență la spital.

Virusul luat de soția sa de 84 de ani

„Eu eram teafăr, sănătos, lucram, săpam, munceam. M-au luat întâi niște dureri de cap,  după care am dat în friguri. Tremuram, de eram în stare să mă bag în sobă de frig și dureri de cap. Am zis: măi, femeie, anunță Salvarea că eu mă duc. Eu nu mai rezist”, a spus Petru Alexei.

Soția, care are 84 de ani, abia revenise de la Suceava, unde fusese internată pentru a-și trata o problemă de sănătate. De aici și suspiciunea că așa a apărut infecția.

„Eu am spus, doamnă doctor, cred că e de la Suceava, că eu acum vin de la Suceava. Numai am ajuns acasă și ne-am dus la spital dincoace”, spune Maria Alexei.

 

Publicat: 28 mai 2020, 09:43 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă