Pașaportul COVID, documentul creat pentru a permite călătoriile în interiorul blocului comunitar în condițiile pandemiei, a intrat în etapa testelor.
Astfel, dacă verificările vor fi trecute fără probleme, certificatul verde digital va putea fi operațional începând de luna următoare. Franța și Malta sunt primele două state care probează sistemul pe baza căruia va funcționa acest pașaport de vaccinare. Testele se vor desfășura timp de două săptămâni.
Certificatul UE COVID-19 a fost aprobat în Parlamentul European, a anunțat, la sfârșitul lunii aprilie, eurodeputatul Dragoș Pîslaru.
„Parlamentul European a spus „Da” Certificatului UE COVID-19 prin votul său final, votând majoritar pentru documentul care vine să simplifice deplasarea noastră pe teritoriul UE, fără discriminare. Certificatul nu este obligatoriu pentru a călători în alte state membre, nu ține loc de pașaport, prin urmare nu este o condiție pentru exercitarea dreptului la liberă circulație.
Am spus-o și o s-o mai spun: libera circulație pe teritoriul UE este esențială pentru a reveni cât mai curând la viața în care putem plănui din nou călătorii de muncă sau de plăcere, în care ne putem revedea rudele și prietenii de departe. Pandemia a venit fără o dată de expirare, iar asta ne forțează zi de zi să ne adaptăm eficient, cu rapiditate”, anunță Dragoș Pîslaru.
Eurodeputații au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” – în locul „adeverinței electronice verzi”, conform propunerii Comisiei – ar trebui să fie valabil timp de 12 luni, și nu mai mult, scrie antena3.ro.
De asemenea, titularii unui certificat UE COVID-19 nu ar trebui să întâmpine restricții de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului.
Sursa foto: Pexels.com