Paolo Maldini, prima declarație după ce a aflat că este pozitiv Covid-19

Publicat: 24 mart. 2020, 16:28 Autor: Elena Vedete
Paolo Maldini, prima declarație după ce a aflat că este pozitiv Covid-19

Paolo Maldini, prima declarație după ce a aflat că este pozitiv Covid-19. Paolo Maldini (51 de ani), a vorbit pentru prima oară în presă, după ce el și fiul său, Daniel, au fost diagnosticați cu coronavirus. Primele simptome le-au avut pe data de 5 martie, dar vestea au aflat-o abia săptămâna trecută. 

„Mă simt bine, am trecut peste ce era mai rău. Încă mai am o tuse seacă și mi-am pierdut gustul și mirosul. Sper că le voi recupera. La început, a fost ca o răceală mai gravă, nu una normală. Îmi cunosc corpul, la fel cum și-l cunoaște orice sportiv.”, a spus Paolo Maldini pentru Corriere della Sera, citat de a1.ro.

Fostul mare fundaș a menționat că și fiul său, Daniel, se simte mai bine.

Paolo Maldini, prima declarație după ce a aflat că este pozitiv Covid-19: „Fotbalul trebuia oprit mai devreme”

Cu toate că ocupă funcția de director sportiv la AC Milan, Paolo Maldini nu s-a sfiit să critice decizia conducătorilor fotbalului din Europa de a permite disputarea meciurilor și după izbucnirea pandemiei de coronavirus.

„Fotbalul trebuia oprit mai devreme. Să lași un meci precum Liverpool – Atletico să se joace cu 4.000 de suporteri spanioli în tribune, când știai că Madridul era un focar de infecție, a fost o nebunie. Nici când s-a jucat Atalanta – Valencia nu s-a alarmat nimeni și acum știm că meciul din acea seară a fost începutul dramei de la Bergamo”, a mai spus Paolo Maldini.

Publicat: 24 mart. 2020, 16:28 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă