Pandemia de coronavirus devine din ce în ce mai agresivă! Țările din Europa se întorc la restricții dure

Publicat: 08 oct. 2020, 14:44 Autor: Elena Arhiva
Pandemia de coronavirus devine din ce în ce mai agresivă! Țările din Europa se întorc la restricții dure

Pandemia de coronavirus devine din ce în ce mai agreasivă, numărul de infectări fiind uriaș în aproape toate țările din Europa, înregistrându-se un număr de infectări record de la începutul pandemiei. Europa a atins ieri un nou record al numărului de infectări cu SARS-COV-2.

Franța se menține în topul celor mai afectate state europene. Ieri a înregistrat aproape 19.000 de cazuri noi. Este cel mai mare bilanț zilnic de la începutul pandemiei în Hexagon. La începutul săptămânii în Paris s-a impus stare maximă de alertă sanitară. Cafenelele, barurile și sălile de sport și-au închis porțile, iar numărul de persoane din centre comerciale a fost redus.

Spania a înregistrat ieri a înregistrat peste 6 500 de cazuri, iar astăzi a ajuns la cifra de 10491 de noi cazuri! Madridul și alte 9 orașe din jurul capitalei au reintrat în carantină. Barurile și restaurantele se închid la ora 22.00. Nu sunt permise reuniunile mai mari de șase persoane.

Belgia – Barurile și cafenelele din Bruexelles se închid pentru o lună

Cafenelele şi barurile s-au închis de joi dimineaţă pe întreg teritoriul regiunii Bruxelles pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, care se accelerează în capitala Belgiei, au anunţat autorităţile. Măsura este prevăzută să rămână în vigoare o lună, până pe 8 noiembrie. Consumul de alcool în spaţiul public este interzis şi în cele 19 comune ale regiunii Bruxelles-Capitale, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului regional. Restaurantele pot rămâne deschise.

Sălile de evenimente precum şi ceainăriile (care nu servesc neapărat băuturi alcoolice) vor trebui, de asemenea, să îşi închidă porţile, se arată într-un comunicat al executivului regional.

Belgia a înregistrat în ultimele şapte zile o medie zilnică de aproape 2.500 de noi infectări, o creştere cu 57% faţă de săptămâna precedentă.

Patru dintre cele zece comune din Belgia în care circulaţia virusului este cea mai intensă se află în regiunea Bruxelles: Bruxelles-Ville, Molenbeek-Saint-Jean, Schaerbeek şi Anderlecht.

Germania, peste 4.000 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Germania a înregistrat ieri peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cu peste 1.200 mai multe decât în urmă cu o zi şi cel mai ridicat bilanţ pe o zi înregistrat începând din data de 11 aprilie.

Miercuri, majoritatea celor 16 landuri federale au convenit să interzică cazările în hoteluri şi apartamente turistice pentru persoanele venite din zone cu risc din ţară. Cu o rată de incidenţă de peste 50 de cazuri la 100.000 de locuitori într-o săptămână, pragul stabilit de autorităţi pentru noi restricţii, anumite districte din Berlin, oraşul Bremen şi anumite zone din nord-vest şi de lângă Stuttgart sunt astfel de zone roşii. La Berlin şi în centrul financiar Frankfurt, unde rata de incidenţă se apropie de 50, s-a anunţat marţi instituirea de restricţii pe timp de noapte şi în privinţa contactelor sociale.

În capitala federală, majoritatea magazinelor, toate barurile şi restaurantele vor fi închise între orele 23.00-06.00 începând de sâmbătă şi până cel puţin la 31 octombrie.

Sunt introduse restricții pentru persoanele care vin din zonele cu risc epidemiologic, inclusiv români. Acestea trebuie să stea în carantină la intrarea în Germania, până la testarea negativ.

 

Publicat: 08 oct. 2020, 14:44 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă