Oana Roman, anunţ surprinzător în mediul online. Ce spune vedeta despre căsătorie: „Am găsit rochia visurilor!”

Publicat: 09 dec. 2023, 10:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Oana Roman a trecut în ultima perioadă prin multe momente grele. Despărţirea de Marius Elisei, problemele cu mama sa, dar şi cearta cu sora ei au copleşit-o. Lucrurile se pare că încep să se liniştească, iar recent i-a surprins pe cei care o urmăresc cu dezvăluiri despre planurile de viitor. 

Oana Roman este foarte activă în mediul online, acolo unde îi ţine pe fani la curent cu tot ce se întâmplă în viaţa ei. Vedeta le povesteşte acestora despre momentele frumoase, dar şi despre cele dificile prin care trece. Deşi a fost criticată în repetate rânduri, fosta soţie a lui Marius Elisei nu a băgat în seamă gurile rele şi a făcut în contnuare ceea ce îi place.

Oana Roman, impresionată de o rochie de mireasă

Vedeta a organizat recent un eveniment pentru viitoarele mirese. Printre sutele de rochii, şatena a găsit una de care s-a îndrăgostit pur şi simplu. Mai mult, le-a transmis urmăritorilor din mediul online că aşa ar vrea să arate în ziua nunţii, dacă ar fi să mai ajungă încă o dată în faţa altarului.

„Am găsit rochia visurilor! Dacă mă mai mărit o dată”, a scris Oana Roman, în dreptul rochiei de mireasă.

Imaginea publicată de Oana Roman pe pagina de Instagram

Ce spune Oana Roman despre o nouă relație

Fiica lui Petre Roman organizează atunci când are timp liber sesiuni de întrebări şi răspunsuri pentru cei care o urmăresc. Printre altele, fanii vedetei au fost curioşi să afle dacă aceasta este pregătită pentru o nouă relaţie.

Cel puţin deocamdată, şatena a explicat că nu se mai gândeşte la iubire, ci vrea să îşi concentreze toată atenţia pe creşterea fiicei sale, dar şi pe carieră.

„Nu. Și nici nu mă gândesc să fiu prea curând. Mă bucur de liniște și pace și de Isa. Niciodată nu m-am aruncat într-o nouă relație după o despărțire. Nu-mi doresc sub nicio formă să grăbesc lucrurile și cred că o relație reală se caută, apare și se clădește în timp, nu peste noapte”, le-a spus în urmă cu ceva timp vedeta fanilor săi pe Instagram.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 09 dec. 2023, 10:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă