Noul coronavirus ar fi circulat printre oameni cu multă vreme în urmă. Ce l-a făcut să devină virusul ucigaș de astăzi

Publicat: 07 apr. 2020, 15:28 Autor: Elena News
Noul coronavirus ar fi circulat printre oameni cu multă vreme în urmă. Ce l-a făcut să devină virusul ucigaș de astăzi

Noul coronavirus ar fi circulat printre oameni cu multă vreme în urmă. Ce l-a făcut să devină virusul ucigaș de astăzi.

Teoria conform căreia coronavirusului și-ar avea originile în animale precum liliecii sau pangolinii este pusă la îndoială de mai mulți cercetători.

Un studiu publicat în revista Nature arată că noul coronavirus ar fi putut să existe în populația umană de mai multă vreme, asimptomatic și mai puțin infecțios. Se pare că în această perioadă s-ar fi adaptat și ar fi suferit mutații, astfel a devenit din ce în ce mai infecțios și mai mortal, relatează CNN, citat de digi24.ro.

Noul coronavirus ar fi circulat printre oameni cu multă vreme în urmă

Ian Lipkin este unul dintre cercetătorii care pune sub semnul întrebării teoria conform căreia coronavirusul a ajuns la om prin transmisie de la lilieci. Într-un studiu publicat în revista Nature, se arată că virusul e posibil să fi ajuns la om în urmă cu luni sau ani în urmă.

De atunci, el ar fi circulat asimptomatic și s-ar fi transmis de la om la om. Virusul s-a adaptat pentru a deveni din ce în ce mai infecțios pentru organismul uman. Într-un final, a ajuns să devină monstrul de astăzi.

„Cred că, probabil, a circulat printre oameni de ceva vreme. De cât de mult timp face asta? Probabil nu vom ști niciodată și nici nu vom putea să creem o cronologie a sa. Ar fi putut să circule timp de luni de zile, poate chiar ani”, afirmă Ian Lipkin, cercetător epidemiolog.

„Momentul în care virusul a suferit mutații și a ajuns în forma actuală este, probabil, în urmă cu câteva luni. Există și alte coronavirusuri, unele mai puțin mortale, care au circulat în oameni timp de decenii și pe care le-am descoperit doar foarte recent”, spune Robert Garry, unul dintre autorii studiului publicat în Nature.

„Asta fac virusurile (n. red. – circulă prin populații). Probabil că s-a adaptat deja la corpul uman înainte de a se transfera la om, dar de atunci s-a adaptat și mai mult și și-a accentuat capacitatea de infectivitate”, este de părere Andrew Cunningham, epidemiolog veterinar la Zoological Society of London.

 

Publicat: 07 apr. 2020, 15:28 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×