Noile reguli pentru mersul la frizerie şi coafor, după redeschidere. De ce spun patronii că ar putea creşte preţurile

Publicat: 03 mai 2020, 10:22 Autor: Hermina Hagianu News
Noile reguli pentru mersul la frizerie şi coafor, după redeschidere. De ce spun patronii că ar putea creşte preţurile

Frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare sunt închise în timpul pandemiei de coronavirus, fiind considerate un mediu propice pentru răspândirea COVID-19. Autorităţile vor permite redeschiderea lor, dar numai dacă acestea vor respecta nişte reguli stricte.

Regulile de distanţare socială care vor fi obligatorii în următoarea perioadă vor schimba tot peisajul cu care oamenii au fost obişnuiţi până în prezent. Patronii saloanelor spun că serviciile s-ar putea scumpi şi ele.

Publicaţia Deutsche Welle vorbeşte despre situaţia patronilor de frizerii, coaforuri şi saloane de înfrumuseţare în perioada pandemie şi după ridicarea restricţiilor.

Sevil Bulut este o antreprenoare, proprietară a unui astfel de salon de cosmetică şi înfrumuseţare. Aceasta a explicat pentru sursa citată că a fost obligată să închidă salonul pe timpul pandemiei, dar vestea că autorităţile vor permite redeschiderea o face să fie optimistă.

Sevil Bulut a afirmat pentru DW că este asaltată cu mesaje şi telefoane din partea clienţilor, care vor să apeleze la serviciile unui frizer profesionist. Ea va redeschide salonul după ce a primit un total de 14.000 euro ca ajutor de urgenţă din partea statului german şi a mai obţinut încă 1.600 euro din vanzarea unor vouchere către clienţi. Ei vor putea folosi respectivele tichete după redeschidere.

„Fără aceşti bani nu ştiu cum aş fi plătit chiria, care tocmai a fost majorată la 11.50 euro pe metru pătrat„, a spus Sevil Bulut.

Noile reguli în interiorul saloanelor

Autorităţile germane vor obliga de acum angajaţii şi clienţii saloanelor să poarte măşti de protecţie, iar spaţiile de aşteptare vor fi desfiinţate. Clienţii vor veni direct la programare ori vor aştepta în exteriorul saloanelor.

De asemenea, saloanele nu vor mai oferi ziare, reviste ori băuturi, iar toaletele vor putea fi folosite doar de angajaţi. Spălarea părului înainte de tuns va deveni obligatorie. În interiorul saloanelor, distanţa dintre scaune va trebui să fie de cel puţin 1.5 metri.

Preţurile serviciilor vor creşte

Patronii saloanelor din Germania spun că tarifele serviciilor ar putea creşte, dar fiind că şi costurile o vor face. Ei vor trebui să cheltuiască mai mult pe produse de igienă şi dezinfecţie, dar vor trebui să compenseze şi faptul că vor trebui să limiteze numărul clienţilor.

Publicat: 03 mai 2020, 10:22 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă