Nelu Tătaru a declarat că deocamdată nu este cazul ca România să transfere bolnavii de COVID în străinătate. Ministrul sănătății afirmă că situația de la noi încă mai poate fi gestionată, deși șase pacienți infectați cu SARS-CoV 2 au murit, luni, la Timișoara, pentru că nu au mai avut locuri la terapie intensivă.
Ministrul Sănătăţii spune că atunci când va fi nevoie, asemenea transferuri în străinătate ale pacienţilor de la noi vor fi gestionate centralizat la nivel european.
“La nivelul Comisiei Europene se fac aceste transferuri, cum avem comandamentul pentru vaccin, cum avem eu ştiu, comandamentul pentru medicamente, remdesivir. Există şi acest comandament. Este un comandament care va face o gestionarea acestor cazuri, dar în acest moment nu este cazul la noi. Noi am evaluat la nivelul fiecărui spital potenţialul de extensie a paturilor de terapie intensivă odată ca şi dotare, a doua oară că şi personal, şi avem şi evaluarea lor la nivel de judeţ şi la nivel de regiune. avem, acele paturi care sunt operaţionale în acest moment sau operaționabile în 7-14 zile în măsura în care va fi nevoie”, a declarat Tătaru, potrivit stirileprotv.ro.
Medicii care tratează pacienți COVID spun la rândul lor că trimiterea pacienţilor în alte ţări ar trebui să fie ultima soluţie.
“Până când în România sunt paturi de terapie intensivă este important ca pacientul de terapie sau pacientul critic să beneficieze cât mai rapid de această asistență acolo unde este patul liber. Un pacient critic poate muri în timpul transferului. Atunci când ne gândim la viaţă şi la faptul că trebuie să facem orice pentru a salva viaţa până la urmă transferul este o soluţie însă ar trebui să fie ultima soluţie la care apelăm”, a declarat Beatrice Mahler, manager Institutul de pneumoftiziologie Marius Nasta.
În ultimele 24 de ore au fost 7.304 cazuri noi de COVID-19, din 31.005 teste. Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
211.408 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.11.2020 (10:00) – 10.11.2020 (10:00) au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Sursa foto: Arhivă Ciao