Nelu Tătaru avertizează: „Dacă nu respectăm aceste reguli vor urma restricții”

Publicat: 25 iun. 2020, 08:45 Autor: Elena Arhiva
Nelu Tătaru avertizează: Dacă nu respectăm aceste reguli vor urma restricții

Ministru Sănătății, Nelu Tătatru, trage un semnal de alarmă, în condițiile în care  toată lumea își dorește relaxare de la 1 iulie. Tătaru a explicat că măsurile de relaxare erau necesare, dar acestea nu pot fi luate dacă transmiterea comunitară a noului coronavirus este acceentuată și dacă oamenii nu respctă măsurile de precauție.

Sunt creșteri asumate câtă vreme nu depășim o creștere progresivă și trecem la o creștere exponențială. Avem 321 de cazuri, în contextul în care 2 zile am avut între 200 și 250. Este o transmitere comunitară accentuată, dar o punem și pe seama celor 3 măsuri de relaxare și pe weekendurile prelungite.

Recomand păstrarea distanțării, menținerea regulilor de igienă, a purtării măștii în spațiile închise și în mijloacele de transport, evitarea zonelor aglomerate. Faptul că s-au luat măsuri de relaxare nu înseamnă că au fost ridicate toate restricțiile. Evoluția favorabilă nu poate să se facă decât în contextul colaborării populației”, a spus Nelu Tătaru la Digi 24. 

Nelu Tătaru: „Dacă nu respectăm aceste reguli…”

Nerespectarea acestor reguli poate duce la o transformare a creșterii progresive într-o creștere exponențială și atunci avem și o transmitere comunitară accentuată care va duce la un moment dat, dacă nu respectăm aceste reguli, la niște restricții. Progresiv mergem spre relaxarea cvasi-totală, dar aceasta nu se poate produce când avem transmitere comunitară accentuată și vedem că acele reguli de protecție sau de precauție nu sunt aplicate”, a mai spus Tătaru.

Transmiterea comunitară accentuată devine îngrijorătoare când de la o zi la alta avem un număr crescândnd exponențial de cazuri care vor sufoca unitățile de primiri urgențe sau terapie intensivă. Nerespectarea regulilor duce la cazuri în general care sunt în grupele de risc, în continuare avem focare în instituțiile în care sunt instituționalizate sau cazate persoane vârstince sau cu afecțiuni neuropsihice, în spitale și acestea sunt cele pe care ne chinuim să le asanăm”, a explicat ministrul.

Publicat: 25 iun. 2020, 08:45 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×