Ministrul Sănătății a făcut un anunț oficial! Câți români se vor infecta, de fapt, cu coronavirus!

Publicat: 03 apr. 2020, 09:46 Autor: Andreea Voicu News

Câți români se vor infecta cu coronavirus? Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, are o ”prognoză” nefavorabilă pentru țara noastră. Astfel că, în vârful pandemiei, numărul cazurilor s-ar putea tripla chiar!

Declarațiile despre acest lucru au fost făcute în cursul zilei de joi seara, în contextul pandemiei de coronavirus, virusul venit din China, Wuhan, care afectează toate țările în care s-a răspândit.

În România ar putea fi o criză majoră, căci numărul îmbolnăvirilor, așa cum declară și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ar putea ajunge la 10.000 – 15.000 de cazuri. Relaxarea restricțiilor ar putea avea loc abia la finele lunii mai.

„Vârful pandemiei îl văd în a doua jumătate a lunii aprilie. Dar îl văd mai ascuţit sau mai domol, în funcţie de ceea ce vom face noi, atât ca activitate medicală, dar şi populaţia prin măsurile care trebuie într-adevăr respectate. Poate fi în jur de de 10.000, poate fi în jur de 15.000, depinde cum avem rata de transmitere locală, accelerată sau nu. Poate fi din cazuri uşoare şi medii, poate fi din cazuri grele, critice, care necesită suport, şi atunci vom avea o aglomerare a terapiilor intensive şi vom avea şi decese”, a declarat Nelu Tătaru, la postul TVR1.

„Să ne gândim cam la două săptămâni după ce va trece vârful, să putem relaxa, în condiţiile în care vom respecta în continuare nişte precauţii. Pe final de mai, în măsura în care numărul de cazuri noi vor scădea şi numărul de decese nu se va mai accentua”, a mai precizat Nelu Tătaru, citat de Agerpres, scrie Gândul.ro.

Nelu Tătaru: „Sunt până în 1.000 de persoane care sunt purtători și care circulă liber prin Suceava”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că unul din motivele pentru care a fost luată decizia de a se impune carantină totală în Suceava este faptul că mulți oameni nu au respectat izolarea și carantina.

Acesta consideră că până în 1.000 de oameni din oraș ar putea fi purtători ai Covid-19.

„La Suceava am avut transmitere comunitară accentuată, accelerată și pe fondul multor persoane infectate, dar și pe fondul unor necorelări sau erori medicale, ale managementului local, cât și al unor anchete epidemiologice care nu și-au găsit finalul, având în vedere că majoritatea celor care trebuiau să facă aceste anchete sau cei care tratau au fost afectați”, a spus la Digi24 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Și în acest moment considerăm că sunt până în 1000 de persoane care sunt purtători și care circulă liber prin Suceava. Pentru asta avem și motivul carantinării Sucevei”, a spus el.

Publicat: 03 apr. 2020, 09:46 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×