Mihai Trăistariu: „Am fost în depresie. Tâmpenia cu chiloții m-a ajutat”. Numărul concertelor a explodat după ce a pozat dezbrăcat!

Publicat: 01 Dec. 2019, 20:54 Vedete

Mihai Trăistariu și-a deschis sufletul pentru cititorii CIAO.RO! Îndrăgitul artist a vorbit deschis atât despre depresii, despre viața amoroasă, despre celebrele poze cu el în chiloți, despre muzică și despre familie.

Mihai Trăistariu, TOTUL despre viața lui de artist, și despre el ca om. Ce se ascunde în spatele zâmbetului pe care-l afișează la emisiuni, sau ce se ascunde în casa lui, în dormitorul lui sau… în sufletul lui… ne-a dezvăluit chiar el într-un interviu exclusiv. Artistul a vorbit și despre afacerea cu școala de muzică, firma de taxi și apartamentele de pe litoral. El a explicat și de ce își dorește să devină milionar în euro!

 Mihai Trăistariu, 143 de concerte în 2 luni și jumătate

Reporter: Mihai, ce mai faci? La ce proiecte lucrezi acum? Piese noi? 

Mihai Trăistariu: Ce să fac? Alerg. Am avut un an plin, ca niciodată. Poate cel mai plin an din cariera mea pentru că am avut inspirația genială să-mi “trag” o manageră de vreo 4 ani. Și dacă un artist “expiră” de-a lungul timpului, că să zic așa, și încet-încet i se răresc evenimentele, în momentul în care ai un impresar care sună pentru tine, evenimentele se înmulțesc. Am ajuns la stadiul în care am avut, numai în vară, 143 de concerte, în 2 luni și jumătate, apoi o toamnă plină și o iarnă arhiplină. Dacă am o zi liberă! Vin acasă pe 2 decembrie și pe 3 plec înapoi dimineața, că am filmări la Etno pentru Revelion, pe 4 la Etno – Crăciun, pe 5 concert, pe 6-7-8 concerte Timișoara, Deva, abia pe 9 mă întorc acasă. Pe 13,14,15 decembrie iarăși fac un festival, și apoi concerte de Crăciun… sunt vreo 6-7 zile la rând și, uite așa, am obosit cumva. Dar am zis că o să exploatez cumva această perioadă de succes din viața mea și o să strâng bani așa încât să nu mai fie nevoie peste 10 ani să muncesc, ci să stau la Dubai sau la Tenerife la plajă și banii să între în cont.

Reporter: Concerte sunt…  Cam câte spectacole ai pe săptămână, în general?

Mihai Trăistariu: Concerte sunt. În ianuarie, în general, nu sunt. Cred că este singura luna din an unde riști să ai 0 concerte. Lumea și-a epuizat banii din decembrie și de obicei nu face nimeni nimic cu bani. Dacă își face ziua de naștere sau Sfantul Ion nu cheamă niciun artist să-i cânte. Am avut ani în care nu am cântat, dar iau luna de odihnă, mă duc în tabără cu elevii mei, că am o școală de muzică, și chiar asta fac în ianuarie, fug vreo săptămână cu ai mei undeva lângă Bran, la o pensiune unde stăm și ne odihnim. Este o lună a odihnei. Am observat la toți colegii mei de breaslă că ianuarie este luna odihnei. Toți stau și lenevesc ca să-și revină după un an în forță. La mine vara excelează pentru că am două-trei luni pline. Eu, stând în Constanța, toate hotelurile de 4-5 stele, resorturile, case de cultură, tot ce înseamnă litoral se umple de turiști și atunci ei mă preferă pe mine pentru că sunt de acolo și nu plătesc masă, cazare, transport, și-mi dau doar onorariul.

 Mihai Trăistariu: „Nu trebuie să mai lansez piese pe radio ca să am concerte”

Mă înțeleg cu ei la 15 minute – 3 piese sau jumătate de oră… că fiecare hotel vrea să-i cânt puțin pentru că nu-și permite un concert întreg. Și mă duc în 5-6 locuri și-mi fac o grămadă de bani. Și atunci, vara, la mine, excelează. Și iarna. Primăvara sunt spectacole din când în când și toamna la fel. Am mai mult… nunți. Dar concerte am, Slavă Domnului, pentru că mi-am făcut numele de mult și când ai numele format este foarte simplu… că oamenii te cheamă pentru cine ești deja și pentru vocea mea care a fost premiată de vreo 3 ori “Cea mai bună voce” și atunci nu mi-e greu. Nu trebuie să mai lansez neapărat piese pe radio, așa cum nici Fuego sau cântărețe de muzică populară nu trebuie să mai scoată piese neapărat ca să aibă concerte. Mi-am format numele … “la revedere!”. Cei tineri în schimb, ca să aibă evenimente, trebuie să-și lanseze piese încontinuu. E o luptă acerbă pentru supraviețuire în cazul lor, dar la noi nu. La cei consacrați nu e așa, noi avem numele format și dacă mă cheamă cineva care mă îndrăgește deja de mult… e mult mai ușor.

Reporter: Cum merge școala de muzică? Câți elevi ai? Ce profesori ai? Sunt și persoane publice?

 Mihai Trăistariu a angajat 7 profesoare la școala lui de muzică

Mihai Trăistariu: Școala merge perfect. Am deschis-o acum 6 ani, în decembrie se împlinesc 6 ani. Am mers din ce în ce mai bine, de la an la an, părinții copiilor care vin la noi mă caută pentru că am vocea premiată, să zic așa, și atunci au încredere că au ce învața de la mine. Mi-am luat și 7 profesoare pentru că nu mai făceam față. Am ajuns la peste 100 de elevi, sunt vreo 132 de elevi care fac și pian, canto, fac și dans, și teatru. Vreau să deschid acum, din ianuarie, și o secție de pictură și chiar și de vioară pentru că o să fie chiar ca o academie de arte. Vreau în viitor să o transform în Academia de Arte Mihai Trăistariu.

Reporter: Dețineai o firmă mare de taxi în Constanța. La un moment dat, îmi amintesc că-mi povesteai că ai câteva sute de mașini. Mai ai firma? Dacă da… cum merge? Dacă nu, ce s-a întâmplat de ai renunțat la ea?

 Trăistariu a renunțat la firma de taxi

Mihai Trăistariu: Firma de taxi s-a închis. Se numea “Mihai Taxi”. De fapt… nu s-a închis, ci de fapt a mers  – vreo 4 ani – atunci era pe plus, aducea profit, dar eu, neocupându-mă personal, mi-am lăsat oameni, și când nu te implici și ești plecat tot timpul și lași un om care nu e de bază – de fapt nici nu știu ce înseamnă de bază că nici frații nu sunt de bază, nici prietenii, nici nu mai știi – nu merge treaba. Trebuie să iei un om priceput, specialist, îl plătești bine – asta e părerea mea acum – Îl plătești bine să-ți facă treabă bună. Dacă iei oameni așa și așa o să-ți facă treabă așa și așa. Firma s-a dus de râpă, astfel încât, după 4 ani a trebuit să vând acțiunile altor firme. S-a schimbat și denumirea, acum e celebra “City Taxi” din Constanța. E cea mai tare firmă. Am fost și eu acționar un an acolo, am rămas acționar, eram 6, dar am văzut că aveam procent mic, erau 5% procentele mele, și erau prea puține. Ieșeau prea puțini bani și era prea multă implicare și am renunțat și la asta. Am zis că o să fac alte lucruri și așa a și fost. Deci, am renunțat la taxiuri.

Reporter: Ai un frate, pictor, la Piatra Neamț. El picta icoane, luase calea bisericii, e cu mult diferit față de ține. Știu că la un moment dat nu mai vorbeați. Ce s-a întâmplat între tine și Vasile atunci? El acum ce face? Mai păstrați legătura, vă vedeți?

 Trăistariu, despre cearta cu fratele lui, Vasile: „Este credincios și-mi spunea că showbiz-ul e plin de curvăsăraie”

Mihai Trăistariu: Am reluat legătura cu fratele meu Vasile. M-am împăcat, să zic așa, deși nu eram certați. Eram un pic distanțați pentru că el fugea cumva de showbiz, îi era teamă, el fiind foarte credincios spunea că aici e lumea păcatelor, mă lua tot timpul cu teoriile lui. Mă întâlneam rar cu el… i-am dus o dată o geantă cu haine și mi-a lăsat-o nedesfăcută vreun an întreg… și când m-am dus  – după un an – să-l vizitez am găsit geanta în balcon absolut sigilată, nedesfăcută. Și i-am zis „Măi, ți-am adus haine nou -nouțe, erau cu etichetă”… și a zis „Nu le-am purtat că tu vii cu energii negative de la București, că showbiz-ul ăsta e plin de curvăsăraie și eu nu vreau să iau energiile alea și… lasă că-mi cumpăr eu!”. M-am enervat atunci, i-am luat geanta și i-am trimis-o celuilalt frate, în Germania, care abia aștepta să primească și el de la mine chestii. Deci… mă înțeleg bine cu Vasile la ora asta, a fost o perioadă când mă lasa pe mine și pe soră-mea și plăteam noi întreținerea, curentul, gazul, și ce mai era pe acolo, voia și internet, nu-ți mai spun – și atunci îi făceam noi plățile astea lunare și el stătea ca un trântor. Și ne-am supărat pe el și i-am zis “Din momentul acesta nu te mai întreține nimeni”. Își dăduse demisia de la școală, era profesor de desen, el a făcut Academia de Pictură, 12 ani a profesat, dar într-o zi noi am zis că a înnebunit și și-a dat demisia. Dar nu asta a fost, ci tot el mi-a explicat ulterior că nu reușea să fie autoritar în fața elevilor. Elevii făceau mișto de el, plecau la fotbal, îl lăsau singur în clasă, rămâneau câte 2 eleve plouate în prima bancă și el era foarte dezamăgit, dezarmat și dărâmat psihic că nu-l ascultă nimeni. Și atunci a zis “nu am autoritate, nu reușesc să mă impun, mai bine nu mai predau”. Și și-a dat demisia și bineînțeles că noi, frații, 4 suntem cu toții, am țipat la el și i-am zis “nu fii inconștient, trebuie să-ți faci o pensie”. Dar, în final, văd că se descurcă. Nu lucrează, doar pictează și, din ce-l întreb la telefon și când mă văd cu el, de 2-3 ori pe an, în Piatra Neamț, se întreține singur. Nu știu cum face. Mai vinde acolo 2-3 tablouri, mai face portretul unor oameni, eu l-am mai dus pe la emisiuni intenționat ca să-i fac puțină reclamă și îl mai contactează români și din alte orașe sau chiar din străinătate. A avut comenzi în Canada sau chiar și în Suceava unde l-au chemat să picteze o biserică. Până la urmă i-am făcut un bine și are și comenzi în afara orașului Piatra Neamț, nu doar local, ci chiar la nivel național.

Reporter: Ai avut, în urmă cu câțiva ani, probleme cu corzile vocale și ai umblat prin mulți medici și ai făcut numeroase analize și tratamente atât în țară, cât și în străinătate. Ce diagnostic ți se pusese și cum te-ai tratat până la urmă? Acum mai ai probleme cu corzile vocale? Cum îți dregi vocea după mai multe spectacole?

 Trăistariu a scăpat de problemele cu vocea luând miere cu propolis

Mihai Trăistariu: Am observat că la mai mulți cântăreți care au ambitusul vocal mare, adică pot ridica cu vocea sus și au volum în glas și care urlă – răcnesc pe românește – , sunt probleme vocale. Ne forțăm glasul, cei cu voce. N-o să fie același lucru la cei care de abia fredonează o melodie și au succes și ei. In 2007, după Eurovision, am avut un an plin  – după Eurovisionul din 2006 – , de concerte, și cântând live cu trupa, era foarte complicat… m-am trezit că mi s-a umflat gâtul într-un hal de am crezut că am noduli. Dar nu aveam noduli. Mi-am făcut analize în toate părțile, am ajuns și-n Canada în turneu și mi-am făcut și acolo, am făcut și-n Chișinău, prin România la vreo 11 cabinete diferite, la doctori, alergam pentru că nu mai puteam cânta… Adică după câteva melodii răgușeam imediat sau se umfla gâtul sau efectiv îmi scăpa vocea în timpul cântării și, de spaimă, am făcut analize peste tot. Am avut o dezamăgire că peste tot primeam alte diagnistice, ba că am o ciupercă în gât, ba că am o bacterie, ba că am noduli, ba că n-am noduli, ba că e o oboseală vocală și tot așa. Și cineva mi-a zis “ia miere naturală cu propolis”. Vreau să-ți spun că de atunci, din secunda aia, an de an îmi procur borcane întregi cu miere și pun propolis în ele și-n fiecare dimineață iau câte o linguriță de miere cu propolis, ca o pastilă naturală să zic, și nu mă afectează cu nimic, dimpotrivă, îmi ține gâtul desumflat, și pot să cânt, pot să vorbesc, n-am nicio problemă, nu răcesc, nu mă mai îmbolnăvesc. Toți se miră, toți sunt gripați în jurul meu, iar eu trec eroic pe lângă ei pentru că mierea cu propolis e un antibiotic natural perfect și eu fac practic preventiv totul. Când vine microbul în gâtul meu… moarte instantaneu pentru că n-are timp să se așeze, să facă pui. Propolisul omoară orice microb. Uite așa m-am tratat și recomand și altora. Mi-am găsit eu în Adjud o familie, familia Țucă, care face miere de casă, naturală, au stupi, și nu mai vreau să-mi iau din piață pentru că cei din piață mai adaugă chestii, mai fac șmecherii și mierea lor nu-i cea mai cea. Și atunci prefer să iau de la familia asta care face mierea la ei în curte, au stupi, albine, totul e făcut la ei, natural, și am încredere. Asta este singurul tratament în care mai cred, miere cu propolis. Uite așa m-am vindecat complet și pot să cânt până la a 5-a octavă și o terță.

Reporter: Apropo, ai vreun ritual înainte de concerte?

 Mihai Trăistariu căra Biblia după el, la concerte, și purta chiloți albaștri

Mihai Trăistariu: Când m-am lansat în showbiz purtăm Biblia după mine. Mergeam în concerte și aveam o geantă, ca un rucsac, și-mi luam Biblia după mine. Nu eram credincios aproape deloc, dar în mintea mea era că dacă am Biblia.. Gata! Am noroc, succes și fac bani! După câțiva ani m-am dezis de chestia asta și am renunțat. Dar, după ce am fost la Eurovision, aveam niște chiloți albaștri –  ca să ajungem la subiectul chiloți (râde – n.r.)-  și îi purtam când aveam concursuri sau chestii mai mari, la Cerbul de Aur, la Mamaia, ce mai erau festivaluri… Pac! … chiloții norocoși! Deci îi purtăm intenționat crezând că-mi aduc noroc. Bineînțeles că iarăși era o aberație. Apoi am primit un talisman norocos nu știu de la ce măicuță, mi-a dat ceva sfințit, și la fel purtam … ziceai că sunt nebun. La ora asta… m-am debarasat de toate obiceiurile astea tâmpite și nu mai am niciun ritual, niciun talisman, pur și simplu merg înainte cu credința mea că sunt talentat, că sunt bun, că am repertoriu, că am nume, și am succes de la sine.

Reporter: La un moment dat puneai pe paginile de socializare poze cu tine mai “sexy”, dacă putem să spunem așa. Te pozai în boxeri și la bustul gol. O făceai ca să atragi atenția? În ultima perioadă nu mai faci asta. De ce? 

 Trăistariu s-a pozat în chiloți ca să atragă atenția asupra lui

Mihai Trăistariu: Un artist nu poate fi în vogă toată viața sau nu poate fi sus cu cariera sa și atunci… există momente din cariera unui artist când pică aproape de tot. Așa s-a întâmplat cu mine de 2 ori. Am debutat în ‘98 cu Valahia, am avut mare succes, hitul anului, trupa anului, vocea anului, am luat atunci tot felul de premii cu “Banana”, “La mare, la soare”, “Banii și fetele”, aveam concerte, fan cluburi. Eu, în 2004, am spart trupa și am căzut un an direct în prăpastie… adică… un an am stat acasă și atunci am suferit crunt, dar am reușit să mă reinventez. Am revenit solo cu piesa “Cât de frumoasă ești” care a intrat în topuri pe locul 1 și, la un an distanță, în 2006, am venit cu “Tornero”, cu Eurovisionul, și am explodat solo, și m-am urcat mai sus decât am fost vreodată cu Valahia. Am început să fac bani, concerte. Ei, 2006 ăla în mintea mea a fost că “gata, toată viața n-o să mai am nevoie de bani, o să fiu un artist mare, nu-mi mai trebuie nimic”. M-am îmbătat cu apă rece, au trecut anii și undeva după 6-7-8 ani am început să pic iar în colaps și iarăși succesul scade, că nu poți fi sus dintr-o singură piesă, trebuie să vii cu chestii noi. Și am simțit, încet-încet, cum noua generație de copii ascultă alt gen de muzică, nu mă mai cunosc pe stradă copiii, părinții mă știau și bunicii lor, dar copiii mici, de 10-12 ani… unii treceau pe lângă mine fără să mă recunoască. Și atunci am avut un clic și am realizat că mă pot stinge, că vin generații și generații și dacă nu mă cunosc… îi pierd. Într-o zi, pe stradă, un tătic oprește, era cu copilul lui de vreo 8-9 ani  – sau la mall parcă eram  – și spune “Tati, hai să facem o poză cu Domnul Trăistariu”. Și copilul zice tare “Cine-i nenea? Că nu-l știu”. Și plângea: “Nu vreau, nu vreau!”. Ei, în secunda aia, bineînțeles că am făcut poza forțat așa… că dacă voia tac-su.. Dar am plecat acasă pe gânduri și mi-am dat seama că într-adevăr, așa cum gândeam eu, noua generație nu mă mai știe și că pierd teren și că încet-încet o să ajung un boșorog, o legendă cum sunt dinozaurii muzicii românești, cunoscut, dar în același timp uitat de lume. Și de spaimă, de frică… am postat poza în chiloți pe care o făcusem la Sinaia în hotel, în cameră, după duș, saună. Când am postat-o eram în drum spre Chișinău – cu managera mea – mergeam la concert –  ea conducea, eu mă uităm în telefon, și îi arăt poza și îi spun “Uite ce poză am făcut. Dacă pun poza asta pe facebook în chiloți, ce crezi că se întâmplă?”. Ea zice “Faci mare explozie și o să te cheme toți peste tot”. Bineînțeles că am percutat amândoi, ne-am dat seama că poate fi o nebunie care să mă readucă în prim-plan pentru că mă uitase lumea, ca să zic așa. Am întrebat-o tot pe ea “Tu ce ai scrie la poza asta?” Cu o seară înainte fusese cutremur și ea îmi zice “Păi, hai să fim deștepți. Zi așa: Când este cutremur am de ce mă tine”. Că eu mă țineam cu mână de chiloți (râde – n.r.) și uite așa am pus poză, fără să mă uit, am închis ochii. După 2 minute am scos-o de rușine pentru că aveam și școala de muzică, aveam și copii de 4-5 ani, mi-a fost o jenă maximă. Dar în același timp și frica de a dispărea m-a determinat să o postez.

 Mihai Trăistariu, contract de 10.000 de euro după postarea pozei cu el în chiloti

Am lăsat-o 2 minute, a fost suficient cât să apară în CANCAN.ro, în toată presă, prin ziare. Și bineînțeles că în aceeași seară toate emisiunile mă chemau să vorbim despre nebunia mea… “Cum, băiatul ăla cuminte, romantic… cum, Trăistariu cu “Cât de frumoasă ești”…, păi el care era o cumințenie… a făcut asta?” Că eu mă lăudăm că sunt olimpic, că sunt tocilar, și uite așa… din nebunia aia cu chiloții… a ieșit un talmeș balmeș… am reînceput să apar la televizor, culmea, dacă așa au vrut ei să apar am preferat să apăr și eu așa, decât deloc! Bineînțeles că treaba asta a continuat pentru că, la o săptămână distanță, o firmă de boxeri – un site online – m-a sunat imediat și a zis “uite, la cât tam-tam s-a făcut… dacă îți propunem un parteneriat – era luna mai – toată vară… dacă îți dăm 23 de perechi de boxeri și 10.000 de euro… facem un fel de contract, vrei să promovezi acești boxeri pe rețelele tale de socializare? Nu trebuie să spui firma ca să-și dea lumea seama că e reclamă, pur și simplu să apari cu ei la plajă, unde vrei tu, numai să apăra ca noi să avem cumva o reclamă mascată”. Și am zis DA. Am luat banii, am luat boxerii și în final a ieșit un talmeș-balmeș, luni întregi boxeri costume de baie, chiloți, tot ce mai făceam, cu jenă le puneam, dar le lăsăm acolo pentru că deja primul impact a fost nasol, după aceea lumea se obișnuise. Eram între 2 luntre. Bătrânii erau revoltați, și părinții, și fanii mei mai de o vârstă, tinerii făceau mișto și-mi luau pozele și le făceau meme-uri, le transformau și nu știu ce le mai făceau, dar în final am explodat cumva cu un fel de reclamă negativă, care culmea, m-a ajutat pentru că am revenit cumva în prim-plan și uite așa am reapărut la televizor, în ziare, chiar dacă puțin scandalos, și puțin jenant și pentru mine care mă considerăm un băiat elegant, de elită, cu 3 facultăți, cu burse de merit, olimpic. Am preferat așa decât să dispar de tot. Suferința de a dispărea era mai mare decât suferința care mi-o produceau niște comentarii urâte scrise de unii. Am ales… între două rele am ales-o pe aia care mă avantaja mai mult. Astăzi nu mai fac. Mă mai apucă strechea la câteva luni, dar tot din pozele vechi, le iau și le mai pun pe Snap, dar deja am rărit-o și cu asta că mi se pare inutil la ora asta. O să găsesc totuși altă variantă de promovare, am încercat-o și pe asta… nu pot să zic. Nu mă simt dat la o parte din showbiz pentru atâta  lucru, lumea îmi apreciază vocea în continuare și am rămas același artist oarecum cuminte Mihai Trăistariu.

Mihai Trăistariu: „A fost prima dată când am avut un impact masiv și o explozie de mesaje urâte din partea multora”

Reporter: Atunci, când ai postat imaginile alea cu ține în boxeri, mulți “te-au pus la zid” și te-au comentat. La vremea respectivă se vorbea și despre o altă orientare sexuală a ta… Te-au afectat comentariile de atunci?

Mihai Trăistariu: După cum am spus și mai sus, pe moment m-au afectat toate comentariile, dar poate m-au și călit. A fost prima dată când am avut un impact masiv și o explozie de mesaje urâte din partea multora, mai ales băieții îmi scriau urât, fetele țineau mai mult cu mine, mamele, doamnele. Bărbații se simțeau mai nu știu cum… apăreau glume că mi-am pus șosete în chiloți, nu mă deranjau. Acum nah, mi-am asumat pozele alea și faptul că le-am postat intenționat.. n-are cum să mă deranjeze ulterior. Dacă eu am ales să le pun… am ales dintr-un motiv anume și motivul, ți-am zis, era să fac un tam-tam în jurul meu ca să mă recheme televiziunile și presa să scrie despre mine… chiar și așa. Decât deloc, mai bine și așa. Am zis eu. Nu găseam nicio modalitate de a intra pe radio, este foarte greu astăzi, se vehiculează spăgi și de 50.000 de euro ca să stai o lună pe radio și nu exagerez, la radiourile astea mari private…  iar singura mea soluție ca să nu dispar a fost să apar la tv și să apar în ziare. Și cum să apar în presă? Spunând, făcând ceva. Atunci a fost prima dată când am învățat să spun din casă pentru că am văzut că televiziunile mă preferă pentru că sunt sincer, că am fost cu frate-miu la televizor, că am fost cu implantul de păr la tv și atunci poveștile de viață sunt interesante pentru public și aduc rating și uite așa mă cheamă televiziunile încontinuu. Chiar și în ziua de azi. Eu și azi povestesc lucruri faine. Mă duc la Eurovision iar…  chiar dacă mă scandalizez puțin în jurul Eurovisionului o fac tot un pic intenționat ca să-mi fac mie bine, să fac tam-tam în jurul meu.

Mihai Trăistariu: „Reclama negativă funcționează astăzi mai bine decât să scoți o melodie, să o pui pe youtube”

Am înțeles ce înseamnă showbiz-ul, respect foarte mult ziariștii și am înțeles perfect care-i misiunea lor și cum funcționează presa. La ora asta n-am nicio problemă cu niciun ziarist, m-am împăcat cu toți. Au fost ziariști cu care, acum 15-20 de ani când mai scriau și urât… că nu poți să fii perfect, eram supărat. Dar, în momentul ăsta, îi înțeleg perfect că aveau și ei nevoie de un subiect și eu știu ce înseamnă acum să faci un subiect cu presa. Trebuie să fii sincer, natural, să spui cât mai mult din casă și chiar dacă te afectează un pic și e cu tentă negativă, culmea, reclama negativă funcționează astăzi mai bine decât să scoți o simplă melodie, să o pui pe youtube și să o sponsorizezi pe facebook, de exemplu. E mult mai de impact o știre că ai divorțat sau că nu știu cine te-a bătut. Automat s-a făcut reclamă în jurul tău, toată lumea îți rostește numele în zilele următoare și te trezești că ai concerte din senin, emisiuni, apariții și rămâi în felul ăsta o vedetă, așa cum ți-ai dorit. Până la urmă ce să mă mai ascund după deget… mi-am dorit celebritatea prin liceu și uite că am câștigat-o. Păcat că trebuie să funcționăm așa, dar a început să nu mă mai deranjeze. Până la urmă nu contează. Dacă-ți dorești să rămâi în atenția publicului poți să rămâi în orice fel cât timp nu jignesc pe nimeni. Eu dacă fac mișto, fac mișto de mine. Când am pus pozele în chiloți nu am făcut rău cuiva, eu mi-am bătut joc de mine, să zic așa… și atunci nederanjând pe alții… nu văd de ce ar trebui să se revolte cineva. Este problema mea.

Reporter: După ce ai postat imagini cu tine mai dezbrăcat, au “sărit” admiratoarele pe tine? Sau poate admiratorii? Ai primit propuneri indecente? Dar injurii?

 Trăistariu, asaltat de femei care i-au trimis poze cu picioarele despicate

Mihai Trăistariu: Da, am primit propuneri de toate felurile. Postându-mă și pozându-mă așa în lenjerie intimă evident că fetele au fost și ele mai îndrăznețe, am primit și poze cu picioarele despicate sau cu tatuaje pe frunte, sâni, am primit și poze cu ele goale complet, am primit și poze de la băieți, de ce să mă ascund, toată lumea mi-a scris, despre sex, toate fetele îmi spuneau “când vii la Oradea, când facem și noi sex”, la un moment dat se ajunsese ca și cum sunt un star porno în mintea lor și că eu fac sex cu oricine. Problema lor este că nu mă știau de-a adevăratelea, iar eu sunt foarte timid, foarte reținut de fapt și sunt foarte… cu relațiile, deci dacă vrei să ai vreo treabă sexuală cu mine trebuie să facem o relație care să dureze ani de zile. Nu sunt adeptul sexului făcut la plesneală, prin tufe sau tufișuri sau la întâmplare cu o persoană pe care am văzut-o o dată și apoi mă duc acasă și am uitat. Niciodată n-am făcut așa ceva, nici nu suport ideea. Eu vorbesc la telefon 2-3 săptămâni, mă întâlnesc, poate sunt de tipar vechi, dar mie îmi place să am o relație, să te cunosc, să te iau de mână, să mă duc cu tine prin magazine… să te văd cum te comporți, dacă-mi place cum râzi, dacă-mi place cum ești veselă, cum gătești, dacă-mi place cum îmi faci un compliment, dacă mă faci să mă simt bine… m-ai câștigat. Și atunci mergem mai departe și da, de acolo încep relațiile sexuale. Deci da, am primit propuneri după faza cu chiloții. Dacă n-am primit… și nu exagerez, 4.000-5.000 de persoane mi-au scris. Până în momentul ăla dacă îmi scriau și îndrăzneau 2-3 persoane pe an. După explozia cu chiloții… și-n ziua de azi primesc încă 10-15 mesaje noi pe zi de la fete. S-a întamplat să fiu perceput … nu știu dacă mai sexy.. eu mă joc cu cuvântul sexy, sunt perceput mai ușuratic cred, ca și cum m-aș vinde așa ușor sau aș face sex cu oricine și oricând, ceea ce este total greșit. Eu am avut relații de 7 ani, de 3 ani, de 1 an, și continui să fiu exact la fel și încă îmi caut marea iubire și dacă o găsesc, Doamne Ajută, o să încep să-mi fac și copii, și familie. Deocamdată n-am găsit ce cred eu că mi se potrivește cel mai mult, dar caut.

Reporter: Ce părere ai despre Eurovision? Mai participi la acest concurs? 

 Mihai Trăistariu, contract de 150.000 de euro in Grecia

Mihai Trăistariu: Până să concurez la Eurovision nu știam ce importanță are. Îmi plăcea, mă uităm la tv ca la Cerbul de Aur, ca la Mamaia. Bun, în 2006 când am câștigat, pe lângă că mi-am format numele Mihai Trăistariu după ce spărsesem Valahia și eram Mihai de la Valahia, lumea a început să învețe, după Eurovision, Mihai Trăistariu, și atunci mi-am pus eu amprenta în showbiz-ul românesc ca artist solo. Dar faptul că am început să colind lumea în concerte internaționale și m-au chemat în Grecia și mi-au dat premiul pentru “cea mai bună voce” din anul respectiv, hitul anului… a fost 6 luni numai locul 1 în Grecia, Cipru, Malta. Sau în Malta mi-au dat o stea pe Bulevardul Celebrității, eu eram star la ei. Mie nu-mi venea să cred. Veneam acasă în România și ei mă tot chemau în Malta. Am avut vreo 9 concerte în anul ăla, în piețe publice, în aer liber, unde oamenii strigau “Mihai! Mihai!”, veneau cu pancarte. Eu nici în România nu pățisem așa, aia era mai jenant. Eu, în România, n-am avut succesul pe care îl aveam afară. Și am realizat ce impact are un Eurovision cel puțin în cazul meu. La Luminița Anghel sau Paula Seling care au avut rezultate tot așa cu locul 3 sau 4, Eurovisionul nu a avut așa impact mare pentru cariera lor. Și am văzut la mine, cu Tornero, piesa intrând pe radio și-n cluburi în Europa, în vreo 30 de țări, ce înseamnă să ai un hit internațional. Acum le înțeleg pe Inna sau Alexandra Stan ce înseamnă să colinde lumea în lung și-n lat, să vorbească în engleză, că-i fain să vorbești pentru străini “hello”, să le spui în engleză, nu “bună seara, România”. Mi-a plăcut atât de mult chestia asta, m-am virusat cu Eurovisionul tocmai din motivul ăsta. Îmi doresc o carieră internațională, am început-o atunci, s-a rupt un pic filmul pentru că n-am știut singurel să manageriez situația, să mai fac un hit. Dacă mai continuam cu 2-3 hituri chiar rămâneam mai mult pe afară. Am avut propunerea să rămân în Grecia, aveam un contract de 150.000 de euro, dar trebuia să stau un an de zile să cânt la un local, 3 piese pe seară, în fiecare weekend, deci nici nu era obositor. Dar sufletul meu nu mă lăsa, la vârstă aia, aveam 26 de ani, să mă desprind de România. Nu puteam să plec din țară atâta timp. Nici nu știu dacă eram îndrăgostit pe atunci, habar nu am, nu-mi mai amintesc, dar ceva nu m-a lăsat și cred că am făcut o tâmpenie pentru că atunci când apăr șansele astea trebuie să nu le dai lași. Deci Eurovisionul este o portiță de lansare internațională. De asta îmi doresc Eurovision. Imi doresc pentru România… că mă uit la Simona Halep care a adus locul 1 țării la tenis și văd cât de mult o iubesc românii, și mă înfioară senzația asta… să aduc României locul 1 la Eurovision, să văd dacă mă vor ierta cu chiloții și cu greșelile mele. Toți greșim până la urmă, dar aș vrea să-i văd plângând. Aș vrea să văd țara plângând că au luat locul 1 la Eurovision, așa că o să merg la Eurovision până în pânzele albe, până mă trimit românii și până câștig.

Trăistariu: „Când eram în Valahia nu era internet, dar vorbeam prin scrisori cu fanii”

Reporter: Ce pasiuni mai ai în afară de muzică?

Mihai Trăistariu: Pasiunile mele s-au schimbat de-a lungul anilor. De exemplu, în primii 5 ani după ce am înființat școala mea de muzică am predat și eu și-mi plăcea la nebunie… mi se părea că e o pasiune, un hobby să predau și eu elevilor vocea mea. De jumătate de an nu mai predau, am doar profesoarele care predau și eu m-am retras din chestia asta, sunt doar patronul școlii, îi scot în concerte și îi mai duc pe la televiziuni, dar nu mai am răbdare să predau. Am obosit. Organizez 8 festivaluri pe an, concurs de talente în toată România, și-mi place lucrul ăsta. Asta chiar e un hobby, o pasiune maximă să descopăr talente. Am și făcut duete cu talente, am găsit niște voci de copii de 10-12 ani, am rămas mască. Și am simțit nevoia să le dau un premiu, l-am numit Premiul Mihai Trăistariu, și am cântat în duet cu copilul respectiv… Ca să-l duc la emisiunile de la PRO TV, ANTENA, la emisiuni cu rating maxim, să vadă țara ce talente avem și ca să ajut astfel de copii să-i cunoască lumea. Pasiunile mele sunt cumva auxiliare muzicii. Dacă mă întrebi altceva… Îmi place să stau de vorba cu fanii pe net, eu corespondez cu ei, și când eram în Valahia nu era internet atunci, dar vorbeam prin scrisori cu fanii. Eu corespondăm cu ei. Nu aveam nicio jenă să le vorbesc chiar eu. Ei erau foarte încântați. Unele fete erau chiar în extaz că vorbesc chiar cu Mihai Trăistariu. Adică nu le venea să creadă că vedeta le scrie. Dădeam autografe pe poze, dar le și scriam personal. Le raspundeam la întrebări. Undeva… hobby-urile mele sunt în jurul părții artistice, o să mă apuc și de niște mici afaceri. Mi-am făcut 8 apartamente în Mamaia Nord și o să încep să le dau turiștilor în chirie, să le închiriez, vreau să-mi fac o cafenea pe un bloc, am un spațiu pe un bloc la malul mării și vreau să o numesc “Cafeneaua de pe bloc”. Pasiunile mele se învârt în jurul banului cumva, deși nu sunt ahtiat să fac bani, ci ideea că reușesc să-i fac ușor mă încântă și vreau să mai dezvolt lucruri care produc bani. Chiar e o pasiune. Pasiunea de a face bani.

Reporter: Câte pisici ai acasă? Știu că adori pisicile…

 Trăistariu îngrijește 40 de câini și 41 de pisici

Mihai Trăistariu: Odată, în față blocului meu, era iarnă, era un ger cumplit și auzeam într-o tufă o cățea urlând. Toată noaptea a urlat. Am trecut pe lângă și am văzut-o. Nu mi-am imaginat că era degerată de frig, nici măcar o secundă. Asta se întâmplă acum vreo 15 ani. Nu mi-am imaginat că ea suferea, credeam că face că un lup, urlă ca un lup, dar era… săraca… îndurerată de atât frig și rămăsese acolo cu picioarele degerate și nu mai putea să se ridice. Neimaginându-mi că este atât de grav, am lăsat-o acolo, au trecut toți oamenii pe lângă ea, vecinii. Dimineață, bineînțeles că am găsit-o moartă. Am înghețat de spaimă, de durere, și mi-am dat seama că eu am ignorant-o. Ăla a fost clicul care s-a produs și din clipa aia am început să iubesc animalele. Mi-am dat seama că un pic de grijă… Cât era un minut să o iau să o duc în casa scării, să-i pun o pătură, să-i dau mâncare, era atât de frig încât… Mi-am dat seama dimineață de ce murise. Murise de frig. Și nimeni n-a ridicat-o de acolo. Nu și-a dat seama nimeni că ea urla de frig și de degerată și probabil îi înghețaseră rău picioarele. Din secunda aia mi-am cumpărat 2 pisoi de la un petshop, 2 pisici persane, “Ambiță” și “Negruțu”, după care… când vedeam un animal mai necăjit, cu cât era mai pui și mai necăjit… Din secunda aia m-am virusat așa de tare încât orice văd animal necăjit, cu un picior rupt, cu o coadă ruptă, căzut în stradă, sau lovit, mă duc imediat și-l iau, îl duc în casă, îl duc la doctor, îl pansez, îl bandajez, am pus tije la câini, mă complic rău, le-am făcut operații de 10-15 milioane să le salvez în ultimul stadiu. M-am dilit rău la cap cu animalele. La ora asta am 8 pisici cumpărate și încă 6 adunate de pe stradă, mai am o asociație cu câini care-mi mănâncă zilele, sunt vreo 40 de câini la ora asta, în Constanța…. De care au grijă alții, am niște oameni cărora le dau bani și le țin… le hrănesc, eu îi vizitez tot timpul și am ajuns să am o problemă cu asta pentru că îmi mănâncă timp și bani. Dar nu mai pot să dau înapoi odată ce iubești animalele rămâi cu virusul asta până în ultima clipă.

Reporter: Lunar cumperi saci cu mâncare pentru câinii abandonați. Câți căței hrănești lunar și câți bani cheltuiești pentru asta?

Mihai Trăistariu: „Lunar, animalele mă costă în jur de 1500 euro”

Mihai Trăistariu: Spuneam mai devreme că sunt vreo 40 de câini și cele 8 pisici din casă, am și alte 33 de pisici prin niște locuri, pe la niște prieteni le-am lăsat, dar eu le îngrijesc. Lunar, animalele mă costă în jur de 60 de milioane, cam 1500 euro. Eu trebuie să produc ca să pot hrăni aceste animale și apoi mă gândesc și la mine, și la bucuriile mele. M-am împovărat un pic cu chestia asta și uneori mă plâng și prietenilor că… uite mi-am dat de lucru și încerc să nu mai adun. Măcar atât am reușit în ultimii ani să nu mai culeg alte animale ca să devină și mai multe. Le-am castrat pe toate, le-am sterilizat, să nu se mai înmulțească și am zis că merg cu astea pe care le am până la capăt, le fac o viață frumoasă, le îngrijesc, le ofer cea mai bună mâncare, atenție, grijă. Dar dacă aș fi un milionar în euro, jur că aș face un adăpost uriaș pentru un milion de câini și aș plăti angajați să îi țină 30 de ani în viață în loc de 20 cât trăiesc. Adică aș avea o grijă maximă, dar acum nu-mi permit finanțele, nu sunt așa bogat cum zice lumea.

Reporter: Cu viața sentimentală cum stai? Există cineva în viața ta? Ți-ai găsit marea iubire? Dacă da, poți să ne dezvălui câte ceva?

Trăistariu: „Aș vrea o pereche foarte înțelegătoare, să nu ridice tonul la mine”

Mihai Trăistariu: Și aici, în viața sentimemtală, mi s-au schimbat gusturile. Ce gândeam la 20 de ani… nu mai corespunde cu ce gândeam la 30, nici cu ce gândesc acum. La 20 de ani visam nu știu ce prințesă, pe la 30 nu mai voiam așa, voiam să fie simplă, să gătească, să nu fie prea frumoasă, să fie veselă, deci la mine și interviurile sunau diferit după 10 ani. Iar acum, dacă mă întrebi, după ce am avut atâtea relații și am avut succes, dar și eșecuri la capitolul sentimental, am nevoie de liniște, am o viață atât de agitată încât vreau să mă liniștesc într-o zi și tot ce-mi doresc este liniște… o persoană care să mă înțeleagă, să-mi vorbească frumos, să nu țipe la mine, să mă însoțească peste tot dacă se poate ar fi ideal… dacă nu… măcar să aibă răbdare să mă aștepte acasă cu o mâncare caldă, să mă iubească așa cum sunt, să-mi înțeleagă hachițele de artist, nebuniile artistice și faptul că mai sar calul uneori. Sunt om. Și într-adevăr, la zodiacul chinezesc eu sunt dragon și acolo spune că marele meu defect este că nu am măsură, sunt foarte bun în ceea ce fac, talentat, dar uneori sar calul. Cum a fost faza cu chiloții, de exemplu, am sărit calul poate nici nu era cazul să am această pată neagră în cariera mea, dar uite că a rămas acolo undeva și oricât aș vrea să șterg cu buretele… va rămâne pentru unii că m-am postat în chiloți. N-am ce să mai regret acum, faptul e consumat. Deci aș vrea o pereche foarte înțelegătoare, să nu ridice tonul la mine, să mă lase în liniștea mea și în pacea mea. Prefer decât să am o relație gălăgioasă, zgomotoasă și cu certuri… prefer să stau singur. Am zis asta și prietenilor care văd că tot divorțează de o vreme, au și copii și tot divorțează, nu se mai înțeleg, se scandalizează, se gelozesc și așa mai departe. Eu sunt un tip cuminte, asta pot garanta, când am o relație și iubesc, nu mă interesează altcineva. Asta e calitatea mea supremă și mă laud cu asta. Dacă mi-am găsit perechea potrivită… nu înșel niciodată. Nu mă interesează să mă duc în alte părți dacă am ce-mi doresc. Și atunci sunt o pereche bună pentru cineva… doar să-mi găsesc ce cred eu că e bun pentru mine. Să dea Domnul să am noroc.

Reporter: Te vezi în postura de tată? Îți dorești asta?

 Mihai Trăistariu își dorește 2 copii

Mihai Trăistariu: Da. Eu provin dintr-o familie numeroasă, la maică-mea au fost 15 frați, la taică-miu 10, deci moștenesc dorința de a vedea acolo mulți copii în casă. Noi suntem 4 frați, trebuia să fim 6, au murit vreo 2 din burta mamei, dar am rămas 4. Deci și noi suntem multicei, iar eu primele interviuri, pe la 20-21 de ani când am reușit o carieră, exact așa spuneam că vreau 12 copii, vreau 7 copii, dacă mă uit în urmă așa dădeam declarații. Îmi plăcea ideea de a avea copii. Problemă este că acuma, trecând anii, am și școală de muzică, văd cât e de greu să ai copii în preajmă, am copii obraznici, am și copii cuminți, copii mofturoși, copii care plâng, și-mi dau seama că e greu să crești copii și cred că m-aș liniști cu vreo 2 copii. Deci da, îmi doresc copii, sunt convins că unul din ei o să mă moștenească și vocal și abia aștept să îi vând octavele mele și să facă succes după tac-su cu aceleași octave, nu știu, poate o să ajungă la 6, poate o să treacă de cele 5 ale mele și atunci o să bată toate recordurile.

Reporter: Este adevărat că ai vrut să-ți pui capăt zilelor din cauza unei decepții în dragoste? 

Mihai Trăistariu: Oarecum este adevărat. Sunt tot declarații de ale mele din presă. Mă îndrăgostisem de o colegă din facultate, Maria o chema, la Matematică, eram în Iași, nu-mi dădea atenție deloc, vreo 8 luni m-am ținut de capul ei și niciun semn. O singură data, dintr-o milă și la îndemnul colegilor, m-a scos la o înghețată ca să nu mai plâng, să nu mai sufăr. Și am ieșit la o înghețată pe o bancă, eram terminat, îți dai seama, și după acel an… am luat vacanță. Și-n vacanță aia am fugit la mare cu prietenii și eram pe dig și mă gândeam fix la ea și zic “Ce sens mai are viața fără Maria. Dacă ea nu a vrut nimic cu mine, mai are rost…” Erau doar gânduri. Niciodată n-am vrut să mă arunc, pur și simplu mă gândeam la asta dacă are vreun sens dacă ți-ai găsit marea iubire și nu vrea să fie cu tine… ce rost mai are totul. Eu credeam că e marea iubire, dar era de fapt o fandosită. Că, după ce mi-a trecut, mi-am dat seama că nu era niciun fâs de capul ei, că așa e în viață. Abia ulterior mi-am găsit niște iubiri mai profunde, așa că a fost mai mult o vorbă în vânt asta cu sinucisul. N-a fost o intenție, ci pur și simplu m-am gândit cum ar fi să. Și atâta tot.

Mihai Trăistariu: „Am fost în depresie. Tâmpenia cu chiloții m-a ajutat”

Reporter: În viață, ai mai avut momente în care ai fost în depresie? Dacă da, cum te-ai tratat? Ai apelat la un psiholog?

Mihai Trăistariu: Am avut senzația, la un moment dat, că am depresie pentru că aveam niște suferințe așa interioare, nu mă mai regăseam, acum vreo 5-6 ani și am căutat despre ele pe net și atunci am și descoperit cuvântul depresie, nu eram la zi cu noțiunea de depresie. Am văzut că Andreea Raicu a avut depresie, sau Andreea Marin, Gyuri Pascu  – Dumnezeu să-l ierte – , citeam despre ei, despre artiști care au intrat în depresie, sau Michael Jackson care a început să ia pastile după care a și murit, sau Whitney Houston care la fel din lipsa succesului a început să se drogheze și după aceea a pierdut chiar tot succesul sau chiar și Mădălina Manole care, din depresia asta a ei și la fel de faptul că nu era chemată… S-a și plâns la un moment dat că e chemată o dată pe an să vorbească de copil, nicidecum să cânte sau să vorbească de partea artistică, de ce mai lansează, și era foarte indignată că a uitat-o lumea în halul ăsta. Ea, care umplea stadioane.. a ajuns să o cheme o dată pe an la tv și să o întrebe ce mai face bebelușul, cu cine mai stă, cu mami, cu tăti, cine se ocupă de el. Era revoltată și intrase în depresie și după aceea și-a luat și viața. Sau Mălina Olinescu să nu mai spunem… cu care mă și întâlnisem cu un an înainte de a se sinucide și care, la fel, era într-o depresie că nu o cheamă nimeni nicăieri, că a uitat cine e și apoi s-a aruncat de la etajul 6. Artiștii suferă dacă sunt uitați și nu mai sunt chemați.

Trăistariu s-a tratat singur de depresie

Eu pățisem același lucru, dar uite că tâmpenia cu chiloții pe care unii nu o înțeleg și e adevărat, eu n-am ce să le zic că le dau dreptate, ar trebui să mă înteleagă oamenii că de frica de a dispărea din showbiz am făcut tâmpenii și uite că am făcut bine. Ei trebuie să mă înteleagă pentru că în felul ăsta au vorbit despre mine și nu m-au uitat. Că au zis “uite, nebunul de Trăistariu ce a făcut”. Și-n felul ăsta am revenit în atenția lor și n-am dispărut. Și eu am fost mai mulțumit așa să vorbească așa decât deloc. Decât să zică “cine e ăla, care e că nu mai știu”. Eu am colegi de breaslă – nu vreau să dau nume, din anii 2000  – care nu mai fac nimic și-au schimbat meseria sau au plecat din țară și nu-i mai interesează. E păcat. Da, am avut un gen de depresie acum 5-6 ani când nu mă mai regăseam, îmi descărcăm de pe net chiar așa capitolul “depresia” să văd și eu ce înseamnă. Medicamente n-am luat, la psiholog n-am fost, mi-am trat-o singur citind foarte mult despre ea și am văzut că trebuie să ieși cu prietenii, să-ți găsești rostul în viață, am început să citesc multe cărți de atunci, de dezvoltare personală, să mă reconstruiesc la loc, sufletește, și, în final, mi-am găsit multe activități: școala de muzică, festivaluri, concursuri, concerte, mi-am luat manageră, mi-am dat seama că nu pot să mă ocup eu și am atâtea de făcut încât nu mai am timp să mă gândesc că n-am viață artistică sau viață personală, pur și simplu merg înainte cu tot ce se întâmplă, ca un talmeș-balmeș… și am scăpat de orice gânduri negative. Gândesc numai pozitiv și merg înainte.

Reporter: Cum erai în copilărie? Ce condiții ai avut? Cum te-ai apucat de muzică?

Mihai Trăistariu: „Am fost un copil sărac. Suntem 4 frați, 2 au murit în burta mamei”

Mihai Trăistariu: Am avut o copilărie fericită. Eu am fost un copil sărac. Noi eram 4 frați, tata a fost pictor, nu prea câștiga, nu se prea câștiga din pictură, din vânzarea tablourilor, iar mama a făcut medicină, a încercat să cânte, ea aducea singurul salariu în casă și îl împărțea la 6. Ne-am chinuit. Dar dacă mă întrebi pe mine, eu eram fericit pentru că așa am crezut că e la toți copiii în casă. Cu puținul ăla trebuie să supraviețuim. Și nu am suferit. Și mă bucur că am avut o copilărie fericită cu atât de puține lucruri pentru că acum prețuiesc foarte mult și un fel de mâncare. Îmi comand ca lupul… 3 porții și mănânc tot, nu las nimic, tocmai de ciudă că e așa valoroasă mâncarea… că alții n-au nimic pe masă și cum să-mi bat eu joc și să arunc. Sărăcia din copilărie m-a marcat în sensul frumos. La ora asta prețuiesc tot ce înseamnă și de aia sunt și un om bun. Eu cred despre mine că sunt un om bun și lumea care mă iubește și mă place cred că de asta mă și iubește, mă și place că sunt un om bun. Incerc să nu fac rău nimănui, să mă port frumos cu toată lumea, m-am format așa. Eram mai rău la începutul carierei, mai spuneam tâmpenii, mai declaram câte ceva despre vreo vedetă ce mă deranja, dar acum mă abțin cât pot, înghit în sec și merg mai departe că așa este frumos și civilizat. Am avut o copilărie frumoasă, chiar dacă eram necăjit financiar nu am simțit.

M-am apucat de muzică din dorința de a deveni celebru. In liceu eram foarte complexat, eram foarte mic de statură, aveam coșuri pe față, aveam părul creț nașpa, mi se părea că sunt oribil, și mi-am jurat într-o zi… am găsit eu această rețetă și am zis ca să mă scap de complexe și să mă iubească toată lumea, … trebuie să ajung vedetă. Și mi-am băgat în cap că voi face tot ce-mi stă în putință să ajung celebru ca să mă caute și să mă iubească toată lumea. Și vreau să spun că n-a durat mult și visul mi s-a împlinit și am ajuns cântăreț. Am vrut să dau la actorie, am picat, am făcut matematică, informatică și în final… uite cu cântatul am reușit și iată că acum îmi iei interviu, deci sunt persoană publică.

Reporter: Ți-ai făcut implant de păr. Cum ești acum? Ești mulțumit sau vrei să-ți mai faci vreun retuș? Cum a fost intervenția? De unde ți-a luat păr? A fost dureros?

 Trăistariu, cicatrici pe cap după primul implant de păr

Mihai Trăistariu: Cea mai bună idee din viața mea pe partea asta de estetică a fost să-mi fac implant de păr. Începuse să-mi cadă părul pe la 25-26 de ani, s-a rărit, nu eram chel, dar s-a rărit destul de mult, nu aveam mari complexe numai că am început să fac în joacă un implat de păr în București care a fost un eșec, am rămas doar cu cicatrici. Atunci se tăia capul, îți lua porțiuni de 10 centimetri de păr cu tot cu piele, îți decupa capul efectiv și ți-l planta în altă parte, ca un covoraș de mușchi, să-i zic așa. N-a prins nimic și am rămas doar cu tăieturi pe cap. A fost primul implant… un eșec. Tot n-am avut complexe neapărat mari. Chiar dacă se vedeau cicatrici, părul dacă creștea 1 -2 centimetri, acoperea tot, nu se mai vedea nimic. Dar după câțiva ani a căzut părul și mai tare și Măruță m-a văzut la machiaj la el la emisiune și a venit în spatele meu și a zis “Doamne, cât ți-a căzut părul! Nu vrei să te ducem noi undeva să-ți faci implant?” Și m-a dus în Turcia, am făcut un barter cu ei și am făcut primul implant profesionist care într-adevăr a fost un succes. Mi-a umplut capul de păr. N-a fost atât cât mi-am dorit eu și atunci mi-am mai făcut de 2 ori implant la Felix Popescu în București, implanturi făcute cu mai mare precizie, mai minuțios gândite, mi-am coborât linia frunții cu 1 cm… eu niciodată n-am avut păr unde am acum. Mi-a plantat efectiv păr în frunte, Felix. Mi-a povestit că “dacă-ți fac fruntea mai mică o să pari mai tânăr cu vreo 10 ani. Vrei?”  Și zic “DA”. Și mi-a pus păr pe frunte unde n-am avut nici în copilărie. Pur și simplu mi-am coborât linia frunții. Am ascultat sfaturile lui, mi-am făcut 2 implanturi unul în vârful capului, la spate, și unul în față. Și am acum un cap plin de păr și sunt foarte fericit că pot să fac și eu o frizură, să fac ședințe foto, să mai ridic părul în sus, să-l pun într-o parte, să-l mai încrețesc. A fost cea mai bună decizie a vieții mele să fac implant și recomand oricui pentru că ajunsesem într-un stafiu în care făceam injecții în cap, mi-am luat niște medicamente din America, numai tâmpenii făceam și nu funcționa nimic. Singurul lucru care a funcționat în materie de păr de pe cap a fost implantul și recomand oricui. Implantul nu da greș mai ales că se iau firele din spate de la ceafă, se smulg cu rădăcină cu tot și se plantează în față unde ți-a căzut părul și firele astea nu mai cad niciodată, asta-i partea bună… Rămâi cu firele plantate până la 150 de ani. Așa că o să fiu un moș cu păr mult pe cap (râde – n.r.)

Reporter: Ai participat, în urmă cu câțiva ani, la o emisiune filmată în junglă, “Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Te-ai întors acasă răcit, mai “ușor” cu câteva kilograme și nedormit? Ai mai participa la un astfel de show?

Mihai Trăistariu: „Mi-au dat mulți bani și aveam nevoie atunci, eram într-un colaps financiar”

Mihai Trăistariu: A fost un show pe cinste, eu am ales să merg și din considerente financiare, mi-au dat mulți bani și aveam nevoie atunci, eram într-un colaps financiar și am simțit nevoia să fac orice ca să fac un ban, m-am gândit și la rating și erau și 3 milioane de oameni pe seară telespectatori care se uitau la PRO tv, ceea ce m-a ajutat foarte mult să devin din nou vizibil. Dacă m-aș reîntoarce? Parcă nu. M-au mai sunat de la Fermă o dată, m-au sunat de la un nou show care se face la Kanal D, în genul ăsta, Survivor, și am zis că parcă mă mai gândesc. Sunt probe grele, sunt multe probe sportive, seamănă toate cu Exatlon, trebuie să te mai și cerți… formatele… ca să aducă audiență… nu sunt doar de probe și atât, trebuie să te mai scandalizezi ca să faci rating și nu prea vreau să fiu văzut așa că-ți pierzi din admiratori. Oamenii vor să mă vadă liniștit, eu sunt un om liniștit, nu vreau să pozez în altceva. Că-mi pierd oamenii care mă iubesc pentru vocea mea și pentru felul meu de a fi. Am acceptat formatul “Te cunosc de undeva” unde era cu transformări și mi-a plăcut ideea de a crea, de a construi personaje, de a imita, de a cântă, de a dansa și de a juca teatru, mi-a plăcut ideea de a mă modela, dar să fac chestii cu scandal sau probe sportive nu știu, depinde de format, dar foarte rar mă mai văd într-un show din asta. Am trăit o dată experiența și m-am cam chinuit. În jinglă m-am chinuit, și fizic am slăbit, nu mă integrez în grupuri, nu știu, eu sunt singuratic de fel, nu sunt prietenos, nu știu să merg la băute, mă integrez greu. Și-n liceu, și-n facultate eram izolat, aveam alt cerc de prieteni decât colegii de școală. Și atunci, în junglă, nu m-am integrat, eu stăteam cu Nicoleasca și cu Elena Merișoreanu care avea 60-70 de ani, adică acolo m-am regăsit, culmea, și eu nu eram bătrân, eram tânăr. Și cu toate astea nu m-am integrat printre tineri pentru că tinerii erau de altă natură și mă integrez greu în formatele astea și atunci mai bine le evit.

Reporter: Care glumă pe seama ta te deranjează cel mai tare? Sau care te-a deranjat în trecut. Și de ce?

Mihai Trăistariu: „Nu știu dacă cineva mă crede că eu n-am pus șosete în chiloți, chiar o am destul de mare”

Mihai Trăistariu: Acum câțiva ani am filmat un videoclip numit Zombi în care a jucat – am rugat-o și am  plătit-o să joace – Monica de la Angels. După ce a apărut videoclipul, niște nătângi, au extras capturi din videoclip cu mine și cu ea în pat că era o ipostază mai sexy în care eu stau cu ea în pat. Și eram semi dezbrăcați, eu eram în chiloți, ea era într-o cămașă a mea și tot așa în chiloți… Ideea este că s-a făcut un MM pe acea poză, unde ea stă în brațele mele în pat, și în ziua de azi circulă pe tot netul… de ani de zile. Ea, săracă, de câte ori apare, mă sună aproape lăcrimând să facem cumva să ștergem poza aia. Și eu am aceeași suferință. Ea pentru că are iubit și-l deranjează, iar pe mine mă deranjează pentru că pe MM scrie în dreptul meu: “Facem și noi una mică?” și la ea “oricum alta nu ai”. Adică am una mică. Problema este că eu chiar nu o am mică! Și nu știu dacă cineva mă crede că eu n-am pus șosete în chiloți, chiar o am destul de mare și uite așa mă deranjează și pe mine o treabă. Dar cine a văzut-o… S-a liniștit. (râde – n.r.)

Reporter: Poți să dezvălui, pentru cititorii ciao.ro, cel mai mare regret al tău?

Trăistariu: „Sunt chitit să devin milionar în euro ca sa fac cel mai mare adapost de caini si un centru de cercetare care să descopere leacul cancerului”

Mihai Trăistariu: Ar fi mai multe, dar dacă mă întrebi acum… Tot așa la 5-10 ani… Îmi schimb ideile și aș fi regretat altceva acum 10 ani. De exemplu, de multe ori spuneam la interviuri, că regret că părinții mei nu au mai trăit niciunul din ei să vadă succesul la care am ajuns acum. Taică-miu a murit când avem 17 ani, nu m-a văzut nici măcar o dată apărând la tv, eram un liceean și atât… nu cântam. Maică-mea a prins succesul Valahia și a văzut exact momentul când am câștigat pe România la Eurovision, dar ea nu a mai urmărit parcursul meu… cum colindam lumea în lung și n-lat, și succesul Tornero, pentru că ea a murit la o zi după Eurovision. După ce am câștigat. Și aici iarăși e un regret. Dar dacă mă întrebi astăzi… azi cred că regret enorm că pe la 21 de ani, când am început cariera, făceam atâția bani… și am fost atât de idiot și n-am știut să strâng. Cred că am făcut la viața mea peste 3 milioane de euro și nu am strâns niciodată bani. Am toate agendele de spectacole din 2000 și am stat înt-o zi și am analizat câte mii, zeci de mii și sute de mii de euro am făcut în fiecare an și… am realizat că s-au dus pe apa sâmbetei banii ăștia. La ora asta am noroc că luasem un teren și am făcut schimb și acum am 8 apartamente în locul terenului, am o mașină, și o școală de muzică, mai mult n-am. Dar puteam să am enorm de multe lucruri și regret că nu mi-a venit mintea la cap la 20 de ani pentru că acum… de vreo 2-3 ani… m-am mobilizat și vreau să devin milionar în euro, ăsta-i țelul vieții mele. Nu dintr-un moft sau dintr-o tâmpenie de a risipi, ci dimpotrivă… ca să-mi îndeplinesc toate visele. Vreau să fac un centru de cercetare care să descopere leacul cancerului, vreau să fac cel mai mare adapost de animale din lume unde să fie îngrijite…  lucruri frumoase făcute cu foarte mulți bani pe care nu-i am. M-am pus pe făcut bani și sunt chitit să devin milionar în euro în maxim 10 ani, după care o să mă plimb și o să fac lucrurile de la distanță stând pe plajă în Thailanda sau la Tenerife. Acesta este țelul vieții mele la ora asta, să fac atâția bani și să-i drămuiesc, să-i dirijez așa de frumos încât lumea să mă iubească și mai tare. Să fiu un om bogat darnic.

Publicat: 01 Dec. 2019, 20:54 Vedete
Pe aceeași temă