Mihai Morar, un tată mândru! Ce a făcut una dintre fiicele sale

Publicat: 15 iul. 2020, 10:01 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mihai Morar are o familie tare frumoasă! Omul de radio și televiziune are trei fetițe de care părinții sunt tare mândri.

Recent, Mihai Morar a postat pe rețelele de socializare o imagine alături de una dintre fiicele sale, Cezara (11 ani), care a devenit oficial…scriitoare! Micuța a fost selectată pentru textul frumos pe care l-a scris, iar rândurilor vor apărea într-o antologie. Imaginea postată de Mihai Morar pe Instagram a strâns peste 12.000 de aprecieri.

”Copilul ăsta este, oficial, scriitor. Povestirea Cezarei, “Înapoi în viitor”, a fost selectată printre cele 15 eseuri scrise de copii din toată țara pentru antologia “Singuri acasă. Copii și părinți în pandemie”, apărută acum câteva zile la Editura Vremea.

Dacă sunt mândru de ea? În niciun caz pentru că i-am găsit semnătura într-o carte. Asta trebuie să fie mândria și meritul ei. Cezara a scris aproape pe neștiute textul ăsta, la fel ca multe altele. Eu l-am citit când el era deja demult trimis la concurs.

Mihai Morar: Sunt mândru că acest copil mi-a împlinit un vis”

Mândria mea e alta. Sunt mândru că acest copil a ales să se exprime într-unul dintre cele mai frumoase moduri prin care o face un om. Prin scris. Cuvântul înfrumusețează lumea, iar cel care se exprimă prin cuvânt, înainte de a înfrumuseța lumea, prin scris, se înfrumusețează pe sine.

Sunt mândru că acest copil mi-a împlinit un vis. De când eram mic, visam să îmi pun numele pe o carte. Iar dacă eu nu am făcut-o până la vârsta asta, e poate pentru că trebuia să aștept mai întâi să îmi văd numele prin copilul meu”, a scris Mihai Morar pe internet.

Mihai Morar, de 38 de ani, este căsătorit cu Gabriela care are vârsta de 43 de ani. Cei doi sunt împreună de peste 13 ani și au trei fete: gemenele Mara și Cezara (11 ani) și mezina Roua.

https://www.instagram.com/p/CCoZVt9lSyY/

Publicat: 15 iul. 2020, 10:01 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă