Medicii din Spania au descoperit un nou simptom al coronavirusului. Cum se manifestă

Publicat: 23 iul. 2020, 14:10 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Medicii din Spania au descoperit un nou simptom al coronavirusului. Cum se manifestă

În timp ce erupțiile cutanate au fost descoperite ca fiind un simptom încă de când a fost descoperit noul coronavirus, medicii din Spania spun că iritațiile în interiorul gurii apar doar la unii pacienți.

Un dermatolog din SUA, care nu a participat la acest studiu, spune că nu este o surpriză că erupțiile, care au denumirea clinică de enantem, apar la pacienții cu COVID-19.

„Un enantem este o erupție cutanată pe membranele mucoase”, explică dr. Michele Green, de la Lenox Hill Hospital din New York, potrivit Digi 24.

„Este foarte frecvent la pacienții cu infecții virale, cum ar fi varicela. Este caracteristic pentru erupțiile virale să afecteze mucoasele”, a mai explicat acesta.

Medicii din Spania au descoperit un nou simptom al coronavirusului

Cercetătorii conduși de Dr. Juan Jimenez-Cauhe au examinat 21 de pacienți diagnosticați cu COVID-19 la începutul lunii aprilie și erupțiile cutanate asociate.

Dintre acești pacienți, șase (29%) aveau enantem în interiorul gurii. Pacienții afectați de acest simptom aveau vârste cuprinse între 40 și 69 de ani, iar patru au fost femei.

Erupția bucală a apărut într-un interval cuprins între 2 și 24 de zile de la debutul altor simptome de COVID-19.

În cele mai multe cazuri, enantemia nu părea să fie legată de niciun medicament pe care pacienții îl luau, consolidând ideea că este vorba un simptom neștiut până acum al bolii.

Când ar fi apărut coronavirusul și unde a fost găsit pentu prima dată

Tom Jefferson, reputat medic la Oxford, lansează ipoteza că virusul COVID-19 a circulat printre noi și a stat latent de multă vreme.

”O parte dintre acestea trimite la studiile care au identificat cele mai timpurii probe recognoscibile de SARS-CoV-2, iar majoritatea provin din conductele de scurgere. Acestea sunt studiile despre ce se găsește în conductele de scurgere și apele reziduale. Nu este nimic nou în asta, deoarece managementul și ingineria apelor sunt parte a sistemului public de sănătate. Și este binecunoscut că unii agenți patogeni trec în apele reziduale după ce ajung în toatele, apoi în apele reziduale și în apele de suprafață și acționează ca un fel de indicator.

Avem o serie de studii care ridică diferite ipoteze deoarece descoperirile trebuie confirmate. Cel mai timpuriu eșantion provine din Barcelona, din Spania și datează din 12 martie 2019. Acesta precede cu 11 luni primul caz de coronavirusdin Barcelona, dacă aceste rezultate sunt confirmate. 

Avem alte studii, precum cele din Brazilia și din nordul Italiei, care arată un model similar, dar mai târziu. Știm, de exemplu, că în Franța a existat un caz de COVID-19 la sfârșitul lui decembrie. Asta ar sugera că aria de răspândire a virusului a fost mult mai largă și a apărut mai timpuriu față de cum știam. Și nu cunoaștem locul de unde a apărut, cum s-a adaptat și când s-a adaptat. 
Sunt trei teorii diferite cu privire la aceste lucruri, dar sunt doar teorii”, a explicat Tom Jefferson, relatează antena3.ro

Publicat: 23 iul. 2020, 14:10 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă